Asistență medicală

După ajutor medical te poţi adresa în orice punct medical, spital de urgenţă, policlinică. Este de dorit să fii consultată de un medic imediat ce ai fost agresată fizic.

  • Povesteşte medicului cum ai fost agresată, cine te-a agresat şi unde.
  • Arată-i toate vătămările corporale şi spune-i unde simţi dureri.
  • Fii atentă, convinge-te că medicul a descris corect locul vătămărilor corporale, mărimea acestora, termenul în care s-au format, modul în care le-ai căpătat.
  • Dacă este necesar, medicul îţi va prescrie un tratament.

Toate aceste date vor fi scrise în cartea ta medicală, informaţie care ulterior va putea fi folosită drept dovadă a vinovăţiei agresorului împreună cu raportul de expertiză medico-legală.

Neapărat trebuie să primeşti un certificat care să demonstreze faptul că te-ai adresat la medic pentru constatarea leziunilor corporale.

În certificat trebuie să fie indicate următoarele:

  • numărul cărţii medicale;
  • data la care te-ai adresat;
  • numele şi prenumele medicului;
  • ştampila spitalului sau a policlinicii.

Este foarte important să faci expertiza medico-legală (Centrul de Medicină Legală, str. Korolenco 8, mun. Chişinău), deoarece experţii medico-legali determină şi argumentează în scris gradul vătămărilor cauzate victimelor, care ulterior vor fi utilizate în proces în calitate de dovezi.

ATENȚIE! Toate celelalte certificate medicale sunt considerate drept dovezi ale agresiunii doar dacă sunt prezentate împreună cu raportul de expertiză medico-legală, care este unica probă admisă de judecător care dovedeşte că loviturile ar fi putut cauza leziunile corporale constatate în circumstanţele descrise de victimă, precum şi gravitatea leziunilor corporale.

Pentru a putea face expertiza medico-legală te poţi adresa personal la Centrul de Medicină Legală, dar poţi primi şi o îndreptare de la poliţie, procuratură, instanţă de judecată în acest sens.

Dacă ai documentele ce confirmă că anume din cauza violenței abuzatorului ai fost nevoită să urmezi tratament medical, să lipsești de la lucru, vei putea cere restituirea costurilor suportate de la agresor în cadrul judecății (acțiunii civile sau procesului penal).