Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Legal counselling - 080080000 (free call)

Centrul de Drept al Femeilor condamnă acțiunile ineficiente ale statului în cazul violului a 16 femei de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi

SCRISOARE DESCHISĂ cu privire la decizia primei instanțe în dosarul violurilor de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi

25 Octombrie, 2016

 

Noi, semnatarii prezentei declaraţii, în particular, organizaţii şi persoane active în domeniul protecţiei drepturilor femeilor, ne exprimăm indignarea faţă de acțunile ineficiente ale organelor statului în cazul violurilor de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi. Condamnăm faptul că, deşi a fost găsit vinovat, Stanislav Florea a fost lăsat să plece din sala de judecată, nefiindu-i modificată  măsura preventivă prin arest. În același timp dreptul victimelor la compensație pentru suferințele fizice și psihologice prin intimidare și umilinţa suportate de-a lungul anilor nu a fost respectat.

Aflarea violatorului, Stanislav Florea, în libertate timp de 15 zile până la intrarea în vigoare a sentinței reprezintă un risc deoarece există motive temeinice de a bănui că acesta va influiența victimele și ar putea să fugă din țară, eschivându-se de la executarea pedepsei.

 

Ne adresăm autorităţilor competente, în  mod urgent, de a întreprinde toate măsurile necesare după cum urmează:

 

  1. Ministerului de Interne – localizarea imediată şi luarea la evidență în calitate de persoană condamnată pentru violuri. Informarea Poliției de Frontieră despre obligația acestuia de nepărăsire a țarii şi informarea imediată a Procuraturii Generale despre orice tentativă a violatorului de a părăsi țara.
  2. Procuratura Generală – înaintarea imediată a cererii de apel împotriva sentinței blânde, anaintarea demersului privind plasarea în arest a cetăţeanului Stanislav Florea, găsit vinovat de viol şi condamnat la 13 ani de închisoare cu executare și să nu admită persecutarea, intimidarea și re-victimizarea celor 16 beneficiare ale Internatul Psihoneurologic din Bălţi din partea actualilor și foștilor angajați ai instituției;
  3. Consiliului Superior al Procurorilor și Procuraturii Anticorupție – investigarea și sancţionarea procurorilor care au greșit calificarea acțiunilor infracționale a violatorului Stanislav Florea, soldată cu încetarea procesului penal față de patru femei violate, care au tergiversat și instrumentat cazurile actor 16 victime, precum și ale altor victime din Internat, pentru că nu s-au luat măsurile procesuale penale indicate în situaţii similare, inacţiune ce s-au soldat în special cu lăsarea în libertate a violatorului, în condiţiile în care victimele afirmă că le este frică pentru viața lor atât timp cât abuzatorul se află în libertate;
  4. Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei – să asigure accesul victimelor la servicii de calitate de reabilitare, consiliere și sociale pe termen mediu și lung;
  5. Ministerului Sănătății – să monitorizeze situația din Internatul Psihoneurologic din Bălți și altor instituții similare pentru a nu admite astfel de situații în viitor și întreprindă măsuri de prevenire și  reacție în cazul unor astfel de abuzuri;
  6. Consiliului Superior a Magistraturii – sancționarea judecătorilor care au emis o decizie vădit ilegală prin refuzul de a acorda despăgubiri morale victimelor şi prin amânarea executării pedepsei pe un termen de 15 zile; monitorizarea şi sancţionarea judecătorilor ce îşi permit tergiversarea dosarelor, ca în acest caz, când timp de trei ani victimele au fost nevoite să trăiască în aceeaşi localitate cu abuzatorul;
  7. Ministerului Justiţiei – crearea unei instituţii de poliţie judiciară,  întru asigurarea  finalității dosarelor, iniţiativă despre care s-a anunţat în repetate rânduri, pentru a evita situaţii similare pe viitor;
  8. Autorităților competente – investigarea   multiplelor și numeroaselor acte de tortură și rele tratamente, în special ale numeroaselor avorturi forțate care au avut loc în privința victimelor de viol și pacienților Internatului, precum și investigarea din oficiu a cazurilor de tergiversare ale acestui dosar.
  9. Autorităților competente – elaborarea unui cadru legislativ și a unui mechanism de raportare a cazurilor de abuz în instituții..

Considerăm că lipsa de reacţie în acest caz concret, precum și investigarea superficială a cazului, tergiversarea deciziei și admiterea aflării violatorului în libertate va duce la crearea de precedente periculoase.

 

Semnatari/e:

 

Grupul de Inițiative Feministe din Moldova

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, CReDO

Centrul Internaţional „La Strada”

Asociaţia Civică “Hyde Park”

Centrul de Informații GENDERDOC-M

Centrul Național pentru prevenirea abuzului față de copii (CNPAC)

Centrul pentru reabilitarea victimelor torturii ”Memoria”

Asociația Împotriva Violenței “Casa Mărioarei”

Asociatia “Promo-LEX“

Centrul de criză familială ”Sotis”, Bălți

ONG ”Onoarea și Dreptul Femei Contemporane”, Bălți

Centrul Maternal, Cahul

Centrul Maternal, Căușeni

Centrul Maternal ”Ariadna”, Drochia

ONG ”Moldova Stimul”, Ocnița

Platforma pentru Egalitate de Gen

Victoria Apostol, activistă civică

Violeta Gașițoi, avocată

Alina Andronache, activistă civică

Ana Gurău, activistă civică

Viorica Tătaru, activistă civică

Anastasia Cucuruz, activistă civică

Ghenadie Brega, activist civic

Natalia Andreev, activistă civică

Vitalie Sprînceană, Platzforma

Vlada Ciobanu, activistă civică, blogger

Polina Ceastuhina, activistă civică

Oleg Brega, activist civic

Diana Guja, activistă civică, blogger

Natalia Scobioală, activistă civică

Artiom Zavadovschi, activist pentru drepturile persoanelor LGBT

Marin Basarab, jurnalist

 

Lista rămâne deschisă pentru organizaţiile şi persoanele care vor mai vrea să semneze

Other News

Training on gender equality within the project “Empowering women, local communities and refugees in Moldova”

Training on gender equality within the project “Empowering women, local communities and refugees in Moldova”

View More
Fatality review report on cases of domestic violence resulting in victims’ death or severe harm to bodily integrity in 2022 in the Republic of Moldova

Fatality review report on cases of domestic violence resulting in victims’ death or severe harm to bodily integrity in 2022 in the Republic of Moldova

View More
A National Agency for Preventing and Responding to Violence against Women and Domestic Violence will be created in the Republic of Moldova

A National Agency for Preventing and Responding to Violence against Women and Domestic Violence will be created in the Republic of Moldova

View More
Introducing Gender Equality Initiatives in Moldova: From Idea to Action – Workshop on Project Proposal Writing in the Field of Gender Equality with the Participation of Local Agents of Change

Introducing Gender Equality Initiatives in Moldova: From Idea to Action – Workshop on Project Proposal Writing in the Field of Gender Equality with the Participation of Local Agents of Change

View More