Ce alte opțiuni mai există?

Mai există recursul, care este o cale ordinară de atac și apoi.Prin recurs pot fi contestate încheierile instanței,precum și Deciziile Curții de apel.

Curţile de apel examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de judecătorii.

Dacă e să nereferim la contestarea cu recursa încheierilor, putem se menționează că pe lîngă alte încheieri , tot cu recurs se contestă Încheierea de aplicare sau neaplicare a măsurilor de protecție și emitere a ordonanței de protecție. În asemenea caz termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Recursul se depune la instanţa a cărei încheiere se atacă.

Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Cauzele cu privire la violența în famile necesită a fi examinate prioritar.

Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept:

  1. să respingă recursul şi să menţină încheierea;
  2. să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina  spre rejudecare;
  3. să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond.

Decizia instanţei de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanţei la data emiterii. Copia deciziei se remite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.

Totodată, recursul poate fi declarat împotriva deciziilor curţilor de apel.

Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel în calitatea lor de instanţe de apel.

Recursul împotriva deciziei se consideră declarat şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost emise după pronunţarea hotărîrii atacate cu recurs.

Sînt în drept să declare recurs:

  1. părţile şi alţi participanţi la proces;
  2. martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.

Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.

Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători.

Recursul considerat admisibil se examinează într-un complet din 5 judecători de la Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

Judecătorii care au examinat admisibilitatea recursului pot participa şi la examinarea recursului în cauză.

Părţile şi  alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material  sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească:

  1. nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
  2. a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
  3. a interpretat în mod eronat legea;
  4. a aplicat în mod eronat  analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

  • pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;
  • pricina a fost judecată  în absenţa unui  participant la proces căruia nu i  s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată;
  • în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşu-rare a procesului;
  • instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces;
  • în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
  • hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Recurentul depune recursul la Curtea Supremă de Justiţie, însoţit de atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt, plătind taxă de stat în cazurile prevăzute de lege.

Cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată şi trebuie să cuprindă:

  1. denumirea instanţei la care se depune recursul;
  2. numele, denumirea, calitatea procesuală a recurentului sau a persoanei ale cărei interese le reprezintă, adresa lor;
  3. denumirea instanţei care a emis decizia în apel, data pronunţării şi dispozitivul deciziei, argumentele admiterii sau respingerii apelului;
  4. esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective;
  5. data declarării recursului şi semnătura recurentului.

La cererea de recurs trebuie să se anexeze dovada de plată a taxei de stat, dacă cererea de recurs se impune cu taxă.

În cazul cînd recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează şi documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire

După intentarea procedurii în recurs, Curtea Supremă de Justiţie solicită, în cel mult 10 zile, dosarul de la instanţa respectivă.

După parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit

În cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. 

Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

Pînă la pronunţarea deciziei, recurentul are dreptul să îşi retragă recursul printr-o cerere scrisă. Cererea de retragere a recursului se depune în instanţa care a fost învestită cu judecarea recursului.

În cazul retragerii recursului, instanţa competentă dispune, printr-o încheiere irevocabilă, încetarea procedurii în recurs.

Recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători poate decide invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs.

Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept:

  • să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs;
  • să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe,  pronunţînd o nouă hotărîre;
  • să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs;
  • să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural. La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs în unele cazuri poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă