Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere specializată – 080080000 (apel gratuit)

Cum să începi o acţiune civilă?

Divorţul, partajul, obligarea la plata pensiei de întreţinere se face prin acțiune civilă, adică proces în judecată. Persoana care cheamă o altă persoană în judecată în ordine civilă se numeşte reclamant, iar persoana care este chemată în judecată se numeşte pîrît sau reclamat.

Primul pas este depunerea unei cereri de chemare în judecată, care se înregistrează în instanța de judecată. Legislația prevede că, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane ori are un interes pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept trebuie să depună în instanţa competentă o cerere de chemare în judecată.

Ce va conține cererea de judecată?

  1. instanţa căreia îi este adresată;
  2. numele sau denumirea reclamantului, domiciliul ori sediul lui; dacă reclamantul este o persoană juridică, datele bancare, codul fiscal, numele reprezentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de reprezentant;
    b1) numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale reclamantului;
  3. numele sau denumirea pîrîtului, domiciliul ori sediul lui;
    c1) numărul de telefon,
    c2) numele, prenumele, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale reprezentantului reclamantului;
  4. esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale reclamantului, pretenţiile lui;
  5. circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii;
  6. pretenţiile reclamantului către pîrît;
  7. valoarea acţiunii, dacă aceasta poate fi evaluată;
  8. date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă pentru un astfel de litigiu îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege sau de contractul părţilor;
  9. documentele anexate la cerere.

(3) Cererea de chemare în judecată poate cuprinde şi alte date, importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile reclamantului.

(4) Reclamantul poate formula în cererea de chemare în judecată mai multe pretenţii, conexe prin temeiurile apariţiei sau prin probe.

(5) Cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit în modul stabilit.

(6) Cererea de chemare în judecată sau cererea de exercitare a unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire incorectă.

(7) Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, care este asistat în judecată de un reprezentant, trebuie să fie dactilografiată.

Care sunt actele care se anexează la cererea de chemare în judecată?

  1. copiile de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, certificate în modul stabilit, într-un număr egal cu numărul de pîrîţi şi de intervenienţi, dacă ei nu dispun de aceste acte, plus un rînd de copii pentru instanţă. Dacă înscrisurile sînt făcute într-o limbă străină, instanţa poate dispune prezentarea traducerii lor în modul stabilit de lege;
  2. dovada de plată a taxei de stat;
  3. documentele care certifică circumstanţele pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi copiile de pe aceste documente pentru pîrîţi şi intervenienţi, dacă aceştia nu dispun de ele;
  4. documentele care confirmă respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului, dacă respectarea acestei proceduri este prevăzută de lege sau de contractul părţilor;
  5. documentul ce legalizează împuternicirile reprezentantului.

(2) La cererea de chemare în judecată, reclamantul poate anexa şi alte documente şi demersuri.

Alte noutăți

Instruire în domeniul egalității de gen în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor, comunităților locale și a refugiaților în Moldova”

Instruire în domeniul egalității de gen în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor, comunităților locale și a refugiaților în Moldova”

Vezi mai mult
Anunțăm concurs pentru selectarea unei companii de comunicare și organizare de evenimente

Anunțăm concurs pentru selectarea unei companii de comunicare și organizare de evenimente

Vezi mai mult
În Republica Moldova va fi constituită  Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie.

În Republica Moldova va fi constituită Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie.

Vezi mai mult
30 de ani de așteptări

30 de ani de așteptări

Vezi mai mult