Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

A.O. „Centrul de Drept al Femeilor” anunță concurs privind recrutarea Specialistului pentru Dezvoltare Organizațională

Asociația Obștească „Centrul de Drept al Femeilor” (în continuare – CDF) este o organizație non-guvernamentală înregistrată în anul 2009. Misiunea CDF este de a promova protecția drepturilor femeilor și de a contribui la prevenirea și combaterea violenței în familie în Republica Moldova. Organizația monitorizează implementarea legislației în domeniul violenței față de femei și violenței în familie și oferă expertiză la elaborarea unei legislații eficiente în domeniul egalității de gen, a violenței în familie și violenței față de femei, întreprinde eforturi de consolidare a capacităților răspunsului sistemului de drept la cazurile de violență și susține femeile expuse la violență, oferindu-le asistență juridică și de reprezentare, asistență psihologică și abilitare economică.

Specialistul pentru Dezvoltare Organizațională este angajatul responsabil de elaborarea și implementarea inițiativelor de dezvoltare a CDF. În contextul procesului de consolidare instituțională și  a managementului organizațional în cadrul CDF, Specialistul va fi responsabil de:

–      Elaborarea Planurilor anuale de activitate în conformitate cu Strategia CDF și a Planului  de monitorizare și evaluare a realizării obiectivelor propuse;

–      Analiza Strategiei CDF pentru a asigura integrarea inițiativelor de dezvoltare organizațională în documentul de dezvoltare strategică al CDF;

–      Evaluarea proceselor de lucru din cadrul organizației și elaborarea/modificarea/ajustarea politicilor și procedurile interne existente;

–      Identificarea nevoilor de instruire continuă a angajaților CDF și elaborarea Planului de formare și dezvoltare;

–      Participarea la procesul de evaluare a performanțelor angajaților CDF;

–      Evaluarea stilului de comunicare și interacțiune din cadrul organizației, pentru a identifica eventualele deficiențe și a propune soluții pentru a eficientiza comunicarea dintre membrii echipei CDF;

–      Elaborarea Raportului anual de activitate al CDF, în baza rapoartelor prezentate de membrii echipei CDF;

–      Participarea în procesul de elaborare a propunerilor de proiecte către potențiali finanțatori;

–      Alte activități menite să asigure dezvoltarea organizației. 

Calificări și abilități:

Condiții de muncă:

– Salariu atractiv;

– Orar zilnic de muncă – 8 ore pe zi, cu program de la 09:00-18:00, de luni până vineri.

Dosarul candidatului va include:

–          Curriculum vitae;

–          Copia diplomei de studii;

–          Copii de pe certificatele ce confirmă participarea la formarea continuă în domeniu;

–          Scrisoare de intenţie care să includă motivele pentru care aplicatul consideră că este candidatul optim pentru acest post. În scrisoare vor fi indicate două persoane de referinţă şi datele lor de contact.

Procedura de aplicare:

Termenul limită de prezentare a dosarului de aplicare: 14 septembrie 2017, ora 18.00.

Dosarele vor fi prezentate în format electronic la adresa de email: office@cdf.md cu mențiunea “Concurs selectare Specialist DO” sau pe suport de hârtie la adresa: str. Sfatul Țării 27, oficiul 4, mun. Chișinău.

Informaţii suplimentare la numărul de telefon: 022 23 73 06.

NB: Consultantul va fi selectat în conformitate cu politica de resurse umane CDF, fără a discrimina candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.

Alte noutăți

Cazul femeii stropite cu acid reprezentat în justiție de CDF. Agresorul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și obligat să achite prejudicii de 1,6 milioane de lei

Cazul femeii stropite cu acid reprezentat în justiție de CDF. Agresorul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și obligat să achite prejudicii de 1,6 milioane de lei

Vezi mai mult
Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită

Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită

Vezi mai mult
CDF anunță concurs pentru postul vacant de consilier/ă juridic/ă pentru asistența juridică primară a persoanelor afectate de violența în familie

CDF anunță concurs pentru postul vacant de consilier/ă juridic/ă pentru asistența juridică primară a persoanelor afectate de violența în familie

Vezi mai mult
CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

Vezi mai mult