Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Noi programe de terapie prin lectură şi artă destinate femeilor din Penitenciarul Rusca.

Centrul de Drept al Femeilor a lansat în 2018 noi activități terapeutice pentru femeile din Penitenciarul Rusca. Pe lângă şedinţe individuale de consiliere juridică şi psihologică, desfășurate în 2017, echipa CDF organizează noi programe terapeutice. Menirea lor este de a îmbunătăți bunăstarea deținutelor, sporindu-le reziliența la șocul detenției, ajutându-le sa-și restabilească echilibrul psiho-emoțional, să-și dezvolte capacitatea de a înţelege şi exprima emoțiile.

Programele de terapie prin lectură și art-terapie se desfășoară săptămânal și au un format specific fiecărei activități. Dacă în cazul art-terapiei, cele 12 participante urmează un curs de 8-12 de ateliere tematice, atunci în cazul terapiei prin lectură, clubul de lectură este deschis . Astfel, în jumătate de an, peste 60 persoane au fost parte a grupului de terapie prin lectură. Ne bucură faptul că numărul lor de fiecare dată este mai mare. “Ne place foarte mult, aici discutăm despre tot, despre vise, dezamăgiri, frici, durere și cât de important este să învățăm să ne iertăm propriile greșeli.” Simplu la prima vedere, însă extrem de dificil când sentimentul de vinovăție îți inundă sufletul. Cu ajutorul materialelor selectate minuțios – texte despre diverse aspecte ale vieții, despre trăirile oamenilor care s-au confruntat cu situații dificile – moderatoarele Victoria Captari și Cristina Balan, invită doamnele, rând pe rând, să-și exprime emoțiile și experiențele ce le copleșesc. Participantele se încurajează și găsesc licăriri de speranță în fiecare experienţă de viaţă împărtășită. Asta le face să fie mai deschise spre comunicare, să se cunoască mai bine, să vadă nevoile celuilalt și să înțeleagă că în “dulapul” fiecăreia stau pitite amintiri, vise, regrete și povești ce așteaptă să prindă viață.

Activitățile ajută femeile să exploreze experiențe lor de viață și totodată să proiecteze un scenariu pozitiv după liberare.
În cele zece sesiuni de art-terapie și lecturi constatăm cu bucurie că desenele s-au luminat, sculpturile au început să le zâmbească, toate ne vorbesc despre dragoste, auto-valorificare, schimbarea imaginii de sine și percepția pozitivă a celuilalt.

În 2018, CDF, de asemenea, continuă programul de consiliere individuală. Astfel, peste 150 de deținute din Penitenciarul Rusca au fost consiliate de avocatul Centrului, au aflat răspunsul și au identificat soluțiile la problemele cu care se confruntă. Acestea țin de violență în familie, custodia copilului, divorț, pregătirea cauzei pentru reprezentare în instanță, pregătirea dosarului necesar pentru liberare, pregătirea dosarului pentru divorț etc. O problemă majoră pentru femeilor din detenţie este îngrădirea posibilității de a comunica cu propriii
copii. De cele mai multe fie foștii soți, rude sau alți membrii ai familiei, nu asigură dreptul copiilor să-şi viziteze mama. În primele şase luni ale anului, cu sprijinul avocatului CDF:
 4 femei au fost eliberate condiționat
 4 femei au fost referite de către avocatul CDF
pentru asistență juridică garantată de stat
 4 copii şi-au vizitat mamele în detenție.
 18 femei aflate în detenție au obținut buletine de identitate

Psihologii CDF au oferit consiliere pentru 18 femei din Penitenciarul Rusca. Sprijinul oferit a ajutat femeile să depășească multiple traume, dezamăgiri și stări prelungite de tristețe sau durere. Femeile au început să-și regândească trecutul, să privească spre viitor cu mai multă încredere și curaj. 

Activităţile desfăşurate în Penitenciarul Rusca fac parte din proiectul “Sporirea accesului la justiție, asistență juridică și sprijin psihologic femeilor aflate în detenție” realizat în colaborare cu Administrația Instituţiilor Penitenciare și cu suportul Ambasadei Suediei în Moldova.

Alte noutăți

16 jurnaliste au învățat cum să relateze profesionist despre violența împotriva femeilor

16 jurnaliste au învățat cum să relateze profesionist despre violența împotriva femeilor

Vezi mai mult
CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

Vezi mai mult
Cazul femeii stropite cu acid reprezentat în justiție de CDF. Agresorul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și obligat să achite prejudicii de 1,6 milioane de lei

Cazul femeii stropite cu acid reprezentat în justiție de CDF. Agresorul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și obligat să achite prejudicii de 1,6 milioane de lei

Vezi mai mult
Noțiunea de „femicid”, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, a fost introdusă în legislația Republicii Moldova

Noțiunea de „femicid”, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, a fost introdusă în legislația Republicii Moldova

Vezi mai mult