Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Zece comunități din Moldova vor deveni mai reziliente în răspunsul crizei refugiaților din Ucraina

Centrul de Drept al Femeilor, în parteneriat cu Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie”, a lansat proiectul „Construirea păcii prin reziliența femeilor, organizațiilor și a comunităților” care va integra mai ușor peste 400 de femei refugiate din Ucraina și copiii lor în comunitățile din Republica Moldova. Proiectul se va derula până la finele anului 2022 timp în care 10 organizații grantiste ale proiectului vor implementa în 10 localități activități relevante. Proiectul va contribui la crearea unor comunități sensibile și reziliente pentru a reduce stereotipurile și stigmatizarea față de femeile refugiate.

De când a început criza refugiaților, de la sfârșitul lunii februarie 2022, organizațiile pentru femei și-au mobilizat toate resursele interne pentru a ajuta femeile și copiii lor, refugiatele din Ucraina. Însă, necesitatea de a integra refugiatele care se stabilesc pe termen mediu, lung sau nedeterminat în comunitățile de pe teritoriul Republicii Moldova este una extrem de importantă. În același timp, comunitățile noastre au nevoie de susținere pentru a-și identifica necesitățile și pentru a crea noi strategii și tactici specifice pentru extinderea și aprofundarea incluziunii și dezvoltării comunității, luând în considerare femeile venite din Ucraina și familiile acestora. În acest context, rolul profesioniștilor și organizațiilor locale este crucial.

În acest sens, proiectul „Construirea păcii prin reziliența femeilor, organizațiilor și a comunităților” își propune să dezvolte capacitățile organizațiilor societății civile, inclusiv membrilor Coaliției Naționale, parajuriștilor și partenerilor săi la nivel local pentru un răspuns eficient crizei refugiaților din Ucraina. La fel, 10 coordonatori/toare locale, vor fi implicați/te în implementarea celor 10 granturi oferite organizațiilor locale. Aceștia vor facilita implicarea comunității locale în procesele de mobilizare comunitară, vor facilita dialogul între organizațiile locale, persoanele refugiate, membrii/rele comunităților și alți actori relevanți. 

În cadrul proiectului, profesioniștii locali implicați vor participa la  o instruire despre gestionarea crizelor și comunicare de criză, despre construirea de comunități sensibile și mobilizare comunitară, despre integrare și programe interculturale pentru copii, femei și comunități, despre abordarea diferențelor culturale. Această sesiune va oferi cunoștințe noi profesioniștilor locali și îi va încuraja să adopte diferite tactici în procesul de lucru. 

Rezultate estimate ale proiectului:

Buget total proiect: 150 000 USD

Perioada de implementare: mai-decembrie 2022

Proiectul „Construirea păcii prin reziliența femeilor, organizațiilor și a comunităților” este implementat de Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie” cu susținerea UN Women și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară. 

Lansarea proiectului a avut loc pe data de 23 iunie, în cadrul ceremoniei de semnare a acordurilor de parteneriat în vederea implementării proiectelor organizațiilor societății civile finanțate de către Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară cu susținerea UN Women. Video integral de la ceremonie îl puteți viziona AICI. 

Alte noutăți

„O să divorțăm când vreau eu!”- istoria beneficiarei CDF

„O să divorțăm când vreau eu!”- istoria beneficiarei CDF

Vezi mai mult
Program de instruire pentru jurnaliști și jurnaliste: „Între adevăr și senzațional: Cum relatăm profesionist despre violența împotriva femeilor?”

Program de instruire pentru jurnaliști și jurnaliste: „Între adevăr și senzațional: Cum relatăm profesionist despre violența împotriva femeilor?”

Vezi mai mult
Lansarea apelului de propuneri în cadrul Programului de vouchere – TransFormare, suport pentru inițierea și dezvoltarea unei activități generatoare de venituri

Lansarea apelului de propuneri în cadrul Programului de vouchere – TransFormare, suport pentru inițierea și dezvoltarea unei activități generatoare de venituri

Vezi mai mult
CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

Vezi mai mult