Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Valentina Buhnă: „Ai nevoie de împlinire personală, de ceva ce ție să-ți placă, nu celor din jur”

„Toată viața am simțit că dacă nu voi găsi un șef care să-mi dea voie să fiu suficient de creativă și libertate să creez, atunci o să-mi fiu propriul șef. După facultate, am lucrat jumătate de an la o companie internațională, apoi m-am căsătorit și peste o altă jumătate de an, fiind în Marea Britanie, am rămas însărcinată.

Acolo duceam lipsa mâncării de acasă, fructelor și legumelor noastre. Mămica mea e pasionată de agricultură și are diversitate foarte mare de fructe, pomușoare, plante aromatice în grădină, un adevărat vis. Mi se activase instinctul matern și mă gândeam cu ce o să-mi hrănesc eu copilul, știind calitatea produselor. Când e vorba despre tine și de propriul corp, mai închizi ochii la ce mănânci. Dar când aduci pe lume o ființă pură, curată și tu ești responsabil de ce îi oferi… În vizită la o prietenă am gustat pistil din căpșună și măr copt. Mi s-a părut atât de gustos și incredibil faptul că nu avea conservați și adaosuri. Mă gândeam că pot să-i dau copilului să mănânce un lighean întreg. M-a fascinat ideea asta și l-am bătut la cap pe soț să-mi cumpere un uscător. Mi-a luat un uscător micuț și, fiind în concediu de maternitate, mi-am dat frâu liber imaginației. Fiind o fire creativă, trebuia să vărs undeva toate ideile mele. Astfel, am început să fac pistil și am făcut în cantități destul de mari.

A urmat nașterea și depresia post-natală. Nu mă simțeam bine, aveam crize de plâns, îmi lipsea foarte mult interacțiunea cu oamenii. Când ești în perioada concediului de îngrijire a copilului, viața ta se transformă într-o rutină bine pusă la punct. Nu ai posibilitatea să-ți exprimi creativitatea sau să faci ceea ce vrei tu să faci și ceea ce te face fericită. Pe mine copilul meu mă face fericită, dar doar pe un domeniu al vieții mele. Ai nevoie de împlinire personală, de ceva ce ție să-ți placă, nu celor din jur.

Pe social media toată lumea făcea ceva, iar eu stăteam acasă, deja de trei ani, cu copilul. Aveam nevoie de aer! Atunci i-am spus soțului să încercăm să vindem la un târg, că oricum nu o să mâncăm tot pistilul pe care l-am făcut.

Nimeni din apropiați nu mi-a zis „Vai, ce idee minunată, mergi înainte!”. Dimpotrivă, am primit replici răutăcioase: „Ce-i cu tine, vrei să faci milionul acum? Ai mai făcut tu business!”. Pe lângă atmosfera asta, eu aveam propriile frici interioare: dacă va fi un eșec total? Eu și așa nu eram bine la capitolul încredere în sine. Aveam concurenți pe piață și ei deja erau cunoscuți. Și iată, apar eu cu un produs similar, dar cu un preț mai ridicat…

Dar soțul m-a susținut, am căutat ambalaje. Fiind designer, m-a ajutat și la imaginea produsului, la branding. Și mi-am luat inima în dinți, am făcut un efort interior și am plecat la târg. Am făcut 5 000 de lei în două zile și eram atât de fericită! Îmi ziceam: „Asta eu am făcut! Bănuții mei!”

Oamenii au ales produsul meu. Apreciau și se uimeau de faptul că așa produs se face în Moldova. Feedbackul de la oameni a fost cel mai important, mult mai important ca banii. Eu aveam nevoie să-mi recapăt încrederea, să înțeleg că sunt bună la ceva, că pot face și altceva în afară de a sta acasă și să am grijă de copil.”

Valentina Buhnă este fondatoarea „Flavorya”, companie producătoare de pistil din pomușoare, crackers din semințe și chipsuri de fructe.

Istoria Valentinei Buhnă este parte a campaniei „FEMEI CA TINE”, realizată de CDF în parteneriat cu AFAM în cadrul proiectului „Reducerea barierelor în calea abilitării economice a femeilor”. Scopul acestuia este de a consolida comunitatea femeilor de afaceri și organizațiilor care apără drepturile femeilor, investesc în abilitarea economică a acestora și combat efectele negative ale violenței în bază de gen.

Proiectul a fost implementat de ABA ROLI în parteneriat cu Consorțiul Women and Girls Empowered (WAGE), CDF și CIPE și finanțat de către Oficiul Departamentului de Stat al SUA pe Probleme Globale ale Femeilor.

Alte noutăți

De 15 ani împreună schimbăm vieți

De 15 ani împreună schimbăm vieți

Vezi mai mult
„O să divorțăm când vreau eu!”- istoria beneficiarei CDF

„O să divorțăm când vreau eu!”- istoria beneficiarei CDF

Vezi mai mult
CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

Vezi mai mult
Apel public: Cerem recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova și investigarea cu diligență a tuturor cazurilor de omor a femeilor

Apel public: Cerem recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova și investigarea cu diligență a tuturor cazurilor de omor a femeilor

Vezi mai mult