Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită
Chișinău, 29 octombrie 2024 – Centrul de Drept al Femeilor (CDF) în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), Facultatea de Drept, Departamentul Drept Penal, a organizat o sesiune de instruire cu genericul „Protecția victimelor violenței în familie și a violenței împotriva femeilor prin prisma Convenției de la Istanbul”. Evenimentul a reunit aproximativ 100 de studenți din cadrul Facultății de Drept a USM.
Mariana Grama, Șefa Departamentului Drept Penal, USM, a deschis evenimentul subliniind importanța sesiunilor de instruire ca modalitate de învățare: „Întotdeauna am susținut organizarea orelor universitare într-un mod inovativ, mai apropiat de viața reală decât formatul clasic. Alături de colegii mei, ne dorim ca studenții să obțină competențe noi și să aibă ocazia de a interacționa cu specialiști din domeniu, dincolo de profesorii din auditoriu”.
Eleonora Grosu, Directoare de programe, CDF, a reiterat angajamentul organizației în sprijinul femeilor din Republica Moldova: „Centrul de Drept al Femeilor este o organizație creată de femei pentru femei. În cei 15 ani de activitate, ne-am propus să facem vocea femeilor auzită și să contribuim la respectarea și protejarea drepturilor lor. Realitatea din Republica Moldova este alarmantă – 73% dintre femei, de la vârsta de 15 ani, au fost victime ale unei forme de violență. Suntem aici pentru a sublinia că violența în familie nu este doar responsabilitatea autorităților, ci a întregii societăți.”
Instruirea a fost coordonată de avocata CDF Arina Țurcan-Donțu și jurista CDF Nicoleta Cocoța, care au discutat cu studenții despre aspecte esențiale privind drepturile victimelor violenței în familie, accesul femeilor la justiție, serviciile disponibile pentru victime, precum și despre miturile și stereotipurile legate de rolurile de gen în societate, explicând, totodată, cum contribuie Convenția de la Istanbul la prevenirea violenței.
Tânăra generație are un rol important în combaterea și prevenirea violenței, iar valorile și atitudinile acesteia pot influența profund percepția și răspunsul societății la acest fenomen. Prin educație și conștientizare, tinerii pot promova o cultură de toleranță zero față de toate formele de violență.
Parteneriatul dintre Centrul de Drept al Femeilor și Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, reprezintă un pas important în direcția formării unei noi generații de juriști sensibilizați față de problematica violenței în familie și violenței împotriva femeilor. Prin colaborarea cu Departamentul de Drept Penal, USM, vom aduce în atenție subiecte relevante și de actualitate, contribuind astfel la formarea unor profesioniști pregătiți să susțină schimbarea și să sprijine crearea unei societăți în care drepturile tuturor persoanelor sunt respectate.
Evenimentul a fost organizat și moderat de dna Alina Șavga, doctor în drept, conferențiar universitar la Departamentul Drept penal, Facultatea de Drept, USM.