Din colțul bucătăriei, Elena a clădit o afacere cu miere și lumânări

O femeie delicată și subțire, îmbrăcată într-un combinezon portocaliu, cu o pălărie cu boruri mari și plasa trasă pe față, merge ca pe podium printre stupii de albine. Cei peste 50 de stupi din spatele unei case bătrânești din satul Rublenița, raionul Soroca, sunt aliniați în câteva rânduri, ca niște soldați gata de defilare pentru paradă.

Albinele zumzăie și muncesc cu sârg prin jurul căsuțelor de lemn, amplasate într-o grădină mare, rezervată exclusiv doar lor. La un stup, două mai micuțe au înhățat-o pe una mai zdravănă de aripi și o cară, destul de hotărâte, la marginea știubeiului.

– E o hoață de miere. Cele două au prins-o și o alungă, ne explică zâmbind Elena, care ține în mână un afumător. Vasul seamănă mai mult cu un ulcior metalic din care ies fuioare albe, cu miros ca de tămâie.

Elena se îndreaptă cu afumătorul spre unul dintre stupi. Pufăie fum și cădelnițează peste albine ca preotul în biserică, bătrânele la slujba de duminică. După ce a terminat ritualul de tămâiere, scoate cu grijă capacul stupului. Albinele se agită un pic, dar fuioarele fine de fum le calmează rapid. Femeia apucă, cu degetele-i subțiri, o ramă din cele nouă. Examinează atent celulele, apoi o bagă la loc.

– Încă nu e timpul ca să înlocuim ramele. Anul acesta nu s-a prea făcut mierea, oftează dânsa. Ramele noi stau pregătite de ceva timp pentru a fi umplute cu roada nouă, dar floarea de salcâm a înghețat primăvara, iar speranțele, Elena și le pune în florile de răsărită, dar și cele din câmp.

După ce a verificat mai multe rame din diferiți stupi, Elena se retrage în casă și, în două minute, iese afară total transformată – machiată și îmbrăcată cu o rochie de vară lejeră. Trebuie să ajungă în centrul orașului Soroca, acolo unde, de curând, a deschis un magazin micuț și cochet, pe rafturile căruia se găsesc o gamă variată și largă de produse exclusiviste din mierea și ceara pe care o produc, aici, la Rublenița.

***

Elena Damaschin, o femeie calmă, blândă și cu voce caldă, nu și-a imaginat niciodată că va ajunge să creeze lumânări artizanale din ceară naturală. Pasiunea pentru albine a venit pe filiera soțului, apicultor din a patra generație, dar implicarea în afacerea de familie a crescut firesc, odată cu nașterea copiilor.

– Pasiunea pentru albine am îndrăgit-o de la soț. El a crescut printre stupi. Eu eram mai mult cu copiii, iar în concediul de maternitate am început să fac lumânări, povestește femeia despre cum a luat naștere o nouă linie de producție în afacerea lor și pe care o gestionează cu grijă și abnegație, în timp ce deschide magazinul aflat la câțiva metri de parcul central din Soroca.

Închiriat cu greu, într-un spațiu mic, în centrul orașului, magazinul a apărut din dorința de a fi cât mai aproape de oameni.

De mult îmi doream, dar chiria era o piedică. Acum avem un loc mic, dar al nostru. Vindem și de acasă, dar aici mai multă lume te cunoaște. Trece unul pe lângă magazin și vede, trece altul. Apoi transmite la altul. Și tot așa ni se mărește baza de clienți”, explică femeia.

Dacă te uiți la produsele Elenei, le-ai putea confunda ușor cu unele de pe rafturile unui boutique elegant și cochet, amenajat cu mult gust: borcane cu miere mai mari sau mai mici, cu nuci sau migdale, din tei sau salcâm, cu etichete rafinate; miere cu fagure, tinctură de propolis, miere cu polen proaspăt; lumânări naturale în forme delicate și jucăușe: îngerași sau ursuleți; lumânări mai sobre și mai distinse decorate cu flori de câmp și levănțică, create pentru botezuri sau cununii. Printre ele se ascund iepurași din lemn dichisiți cu floricele sau suporturi ca niște cupe medievale.

Fiecare detaliu vorbește despre grijă, estetică și calitate. Noua linie de producție – lumânările – a început pe un făgaș complet necunoscut pentru Elena. Nu avea utilaje performante, nici atelier modern. Totul a prins contur într-o cameră din casă, încălzită cu dragoste, unde fagurii scoși din ramele vechi se topeau într-un aparat simplu, iar ceara curată era turnată în forme, cu răbdare și migală.

Tot ce se găsește în magazin e creat acasă, manual. Până și ambalarea tot acasă o fac. Procesul de creare a lumânărilor e simplu, dar trebuie să fie cald, ca să se modeleze bine. Și am doar o singură formă pentru fiecare model: câte un îngeraș, câte un trandafir, câte o floare etc. Așa mă chinui. Pentru că o singură matriță poate costa chiar și 1000 de lei. Uneori, când am comenzi mai mari, lucrez toată noaptea.

Își aduce aminte și acum de primele creații. Au fost confecționate pentru botezuri și cununii, apoi gustul pentru lumânările din ceară, pe care le decorează cu mult stil și le împachetează cu multă originalitate, a prins tot mai mult interes în casele oamenilor. Explicația Elenei e simplă: lumânările produse nu conțin parafină, parfumuri artificiale sau aditivi. Sunt din ceară pură, cu eventuali pigmenți naturali. Și se mândrește cu asta.

– Sunt 100% naturale. Când arzi o lumânare din ceară naturală, se eliberează uleiuri esențiale care curăță aerul. E bună și pentru persoanele cu astm. Eu nu suport parfumurile sintetice, așa că nu adaug nimic în plus. Doar ceară, povestește calm, așa cum îi e firea.

Soroceanca a creat, ulterior, cadouri și decoruri lucrate manual. Niște combinații uluitoare de miere cu lumânări aranjate în cutii din carton și parfumate cu levănțică, fiecare piesă fiind unicat, perfecte pentru diverse ocazii, care înlocuiesc cu succes un buchet de flori.

– Eu mă duc la o nuntă cu un set frumos – două-trei tipuri de miere – și lumea se bucură. Îl dau în loc de flori. E util, gustos, frumos ambalat. Însă seturile sunt cumpărate și pentru alte ocazii: evenimente școlare, zile de naștere, botezuri. Produsele sunt căutate mai ales la sărbători, explică Elena în timp ce aranjează borcanele cu miere. Le privește ca pe propriii copii. Habar nu avea că deține atâta îndemânare și eleganță pe partea estetică și decorativă.

La ușa magazinului se proptește o bătrânică în două cârje, cu broboadă înflorată pe cap și cercei masivi care ies în evidență.

– Vreau o miere, icnește bătrâna.
– De care? o întreabă Elena, îngăduitor.
– Dar de care ai? scrutează bătrânica cu privirea rafturile.

Elena începe să-i enumere tipurile de miere, apoi i le arată și pe cele cu nuci și migdale, după care îi explică toate dimensiunile borcanelor. Și îi prezintă, nu în ultimul rând, prețul – cu o răbdare infinită. La final, îi mai completează informația, poate cea mai principală: că tot ce vede pe rafturi e creat manual și 100 % natural.

– Bine, vreau o miere de salcâm. Ajută la sănătate. Ei, Doamne, ce mă doare piciorul, oftează bătrâna în timp ce numără banii.

Borcănașul de 250 g cu miere, pe care Elena i-l pune cu grijă în sacoșa veche, are o culoare aurie și strălucește ca un diamant la soare.

Bătrâna ar cumpăra un kilogram, chiar dacă e mai ieftin decât în supermarketuri, dar nu se încumetă. Elena o anunță că ar fi mai bine să-și facă provizii de pe acum, deoarece curând prețurile vor crește. „Nu prea s-a făcut anul acesta mierea.”

***

După dialogul cu bătrâna, apicultoarea aranjează câteva borcane micuțe unele peste altele. Sunt diferite de mierea obișnuită. Par mai închise la culoare. E miere cremă: un amestec din trei tipuri de miere, mixate cu fructe. A fost un alt vis de-al Elenei să producă acest tip de miere, însă aparatul de mixare era destul de scump și Elena nu și-l permitea din banii pe care-i câștiga din vânzarea lumânărilor.

Așa că, atunci când o cunoscută din Bălți a anunțat-o despre un program de abilitare economică dedicat femeilor supraviețuitoare ale violenței sau provenite din medii extrem de vulnerabile, care urma să se desfășoare în mai multe etape la Soroca, nu a stat nicio secundă pe gânduri.

Dorința de a-și dezvolta și mai mult afacerea cu miere a fost suficientă să o determine să completeze formularul de aplicare și să-l trimită, convinsă că nu are nimic de pierdut. La scurt timp, a fost selectată.

Programul din care a făcut parte Elena nu a fost unul obișnuit. Între noiembrie 2023 și noiembrie 2024, alături de ea, peste 300 de femei din cinci raioane – Soroca, Bălți, Telenești, Hîncești și Ștefan Vodă – au fost parte dintr-un val de transformare profundă în cadrul programului de abilitare economică desfășurat de Centrul de Drept al Femeilor (CDF), în parteneriat cu UN Women și sprijinul financiar al Suediei.

Li s-a oferit nu doar sprijin financiar, ci și însoțire reală: cursuri de dezvoltare personală și antreprenoriat, sesiuni de informare despre drepturi, instruiri vocaționale, mentorat individual și, mai ales, un spațiu sigur în care să se regăsească.

„Ce m-a impresionat la Elena este că a fost foarte determinată și a valorificat bine resursele locale. Femei ca ea nu doar că se descurcă. Ele dau direcție. N-a avut niciodată nevoie să fie împinsă de la spate. Elena a fost una dintre femeile care, fără să rostească mari cuvinte, a transmis forță prin tot ce a făcut”, povestește Tatiana Timotin, consilieră vocațională în cadrul CDF.

Și Elena a rămas impresionată de cursul de antreprenoriat, pe care l-a catalogat ca fiind „foarte bine structurat”. A acumulat informații despre management, marketing, contabilitate, resurse umane etc.

„Seminarele din cadrul acestui program au fost pentru mine ca un „restart”. Totul a fost util. Mi-a plăcut că am cunoscut și alte participante din alte raioane. Fiecare vine cu o idee – „uite, eu aș face asta la mine în sat” – și asta e foarte bine. Înveți din greșeli, dar și când cineva te ghidează, e și mai bine”, povestește Elena cu drag despre activitățile din program.

Antreprenoarea crede că, dacă vrei să te menții într-o afacere, trebuie să fii mereu informat și la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul tău. „Mereu trebuie să înveți, pentru că lucrurile mereu se schimbă. Fără cursuri, rămâi în urmă”, afirmă femeia.

Cu sprijinul echipei CDF, a aplicat și la programul de vouchere „TransFormare”, care este și o ultimă etapă din cadrul programului de abilitare economică. Și a fost selectată. Cu voucherul obținut – în valoare de aproape 50.000 lei – și-a procurat echipamentul esențial: aparatul de mixare, un topitor de ceară electric și matrițe pentru figurine de lumânări – investiții care i-au permis să-și diversifice produsele și să-și dezvolte afacerea la un nou nivel.

Elena nu a scris proiectul de grant cu gândul la câștig. În mintea ei, produsul era deja pe raft, ambalat frumos, gata să fie gustat. Grantul era doar un pas adițional, un instrument necesar pentru a transforma un vis în realitate.

„De mult voiam să fac produsul ăsta nou, mierea cremă, dar utilajul era costisitor și ne tot opream. Mierea cremă se produce în Republica Moldova, unii producători o au, dar nu e cunoscută de către consumatori. Când spun «miere cremă», lumea se gândește la un produs cosmetic, cu toate că am și așa ceva – cremă pentru corp. Dar mierea cremă e, de fapt, un amestec din trei tipuri de miere, fin mixate împreună cu fructe uscate, toate provenite de la producători locali. Are o consistență aerată, cremoasă, ca o pastă, ușor de întins pe biscuiți, pâine, clătite”, explică apicultoarea.

Astfel, Elena a creat patru sortimente de miere cremă: cu cacao, cu ghimbir și lămâie, cu zmeură și mentă, și cu lămâie simplă. În special cel cu zmeură a devenit, foarte rapid, favorit printre clienți.

„Am luat grantul prin mai, am cumpărat aparatele și imediat am început să producem. Deci, produsul are câteva luni, e proaspăt, din «cuptor». Și sunt fericită că visul mi s-a îndeplinit. Pentru că prețul mierii a scăzut mult și trebuia să diversificăm. Voiam să uimesc clienții cu ceva nou”, relatează entuziasmată dânsa.

***

Așa că, printre borcanele cu miere aurie, se regăsesc pe rafturile din magazin și cele patru sortimente de miere cremă. Stau țanțoșe și își așteaptă cumpărătorii.

Apicultoarea recunoaște că promovarea online e o altă cale de a câștiga clienți. E activă pe rețelele de socializare, în special pe TikTok. A învățat să filmeze, să monteze și să-și scrie postările.

Și participarea la târguri și expoziții a devenit pentru Elena tot un canal de vânzare. Consumatorii apreciază mierea de salcâm, cea polifloră și lumânările create cu grijă și simț estetic, iar ea rămâne atentă la tendințele de pe piață. Totuși, din cauza costurilor ridicate, preferă evenimentele locale, unde comunitatea o cunoaște, are încredere în produsele ei și unde prezența este mai sustenabilă.

– Ne promovăm mai bine la noi, în nord. Lumea ne cunoaște, are încredere și nu trebuie să plătim ca să participăm la un târg la Chișinău. Nu vrem să devenim mari peste noapte. Vrem să fim constanți, vizibili, prezenți, aici, la noi, în Soroca.

Elena nu este doar o femeie care produce miere și lumânări. Este un om pasionat de tot ce ține de sănătate naturală, tradiții locale și învățare continuă. Nu are încredere în pastile. Preferă leacurile naturii. Își face zilnic cure de polen, bea tincturi și știe exact ce conține fiecare produs. Polenul este ritualul ei zilnic.

– Tinctura de propolis e antibiotic natural – pentru imunitate, ulcer, gastrită, viroză, dureri de dinți. Dacă te tai, pui tinctură. Chiar și pentru herpes. În fiecare dimineață iau o linguriță. Pentru piele, pentru păr, pentru imunitate. Sunt tânără și frumoasă, la ai mei aproape 50 de ani, așa-i? susține cu subînțeles dânsa.

În ciuda acestei naturale încredințări în instinct și practică, Elena știe că o afacere artizanală are nevoie și de viziune, și de pași calculați. Nu s-a oprit niciodată din învățat și visat. Vrea să creeze mai mult, să surprindă prin naturalețe, să aducă produse noi, autentice, cu poveste. „Tot timpul vreau să fac ceva nou”, spune zâmbind. „Dar nu poți tot odată. Trebuie pe rând, că totul costă.”

Cu răbdare, gust și simț al firescului, Elena continuă să clădească afacerea, așa cum albinele își zidesc fagurii — cu precizie, migală și dăruire — nu doar ca pe un brand, ci ca pe o lume în care munca, tradiția și grija capătă formă, miros și sens. Își dorește ca, într-o zi, să aibă un spațiu dedicat, dar până atunci, lucrează cu ce are – și cu drag.

„Apis Lux” – așa se numește mica ei afacere, care astăzi înseamnă peste 50 de stupi, zeci de kilograme de miere anual și un brand local recunoscut la târguri, festivaluri, pe rețelele sociale. Și pe care a dezvoltat-o, în grădina din spatele casei părintești și într-un colț de bucătărie, cu ceară topită și borcane etichetate manual.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Susținerea eforturilor multi-sectoriale de prevenire a violenței împotriva femeilor, prin acordarea unor servicii cuprinzătoare de asistență supraviețuitoarelor, inclusiv prin intermediul programelor de abilitare economică” implementat de Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, UN Women și sprijinul financiar al Suediei.