Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Lansarea Conceptului Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027

CHIȘINĂU, 10 februarie 2023 – în incinta Ministerului Muncii și Protecției Sociale a Republicii Moldova a avut loc lansarea Conceptului Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027 în cadrul ședinței ad-hoc a Consiliului coordonator interministerial în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Importanța acordată de către Republica Moldova problematicii violenței față de femei și violenței în familie se reflectă fără echivoc în asumarea angajamentului ferm exprimat prin ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), în vigoare din 1 mai 2022.

În acest sens, noul Program este ancorat pe rigorile Convenției de la Istanbul privind elaborarea politicilor cuprinzătoare și coordonate în vederea prevenirii și combaterii tuturor formelor de violență față de femei și a violenței domestice, în special printr-o coordonare foarte bună la nivel de țară, precum și prin elaborarea unui nou document de politici în domeniu. Noul Program se bazează pe înțelegerea violenței față de femei drept violență în bază de gen și include aici toate formele de violență prevăzute de Convenție.

Noul Program este un apel la acțiune pentru toți, în următorii 5 ani, de a lucra în comun pentru a realiza viziunea ancorată pe cei 4 piloni care rămân valabili: prevenirea; protecția și asistența victimelor; urmărirea în justiție și atragerea la răspundere a agresorilor și cooperarea multisectorială prin politici integrate și colectarea datelor. În rezultat, se va diminua nivelul de violență față de femei și violență în familie și se va micșora numărul cazurilor de deces în urma actelor de violență în familie, iar femeile și fetele vor avea posibilitatea să-și realizeze întregul potențial, contribuind la construirea unei societăți puternice.

Noul Program își propune să fie orientat spre: asigurarea egalității de gen și combaterea stereotipurilor de gen; toleranța zero față de toate formele de violență față de femei și violența în familie; răspunsul multidisciplinar eficient la cazurile de violență centrat pe victimă prin dezvoltarea de servicii sociale suficiente și adecvate nevoilor victimelor; răspunsul eficient al sistemului de justiție la cazurile de violență față de femei și violență în familie prin atragerea la răspundere a agresorilor și dezvoltarea programelor pentru agresori; adoptarea legislației și edificarea cadrului instituțional corespunzător, dar și dezvoltarea capacităților tuturor specialiștilor (din asistența socială, administrația locală, poliție, justiție, sănătate, educație) pentru un răspuns eficient la cazurile de violență în familie în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu. Unicul mod de a realiza un progres real și a avea un impact sustenabil se rezumă la implicarea tuturor autorităților centrale și locale, a partenerilor din societatea civilă, mass-media și mediul privat,  fiecărei comunități locale să conlucreze pentru a preveni violența față de femei și violența în familie și a asigura accesul la servicii de sprijin pe termen lung pentru femeile și copiilor lor care au fost afectați de violență.

Conceptul este publicat întru asigurarea transparenței decizionale pe site-ul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

La ședință au participat reprezentați și reprezentante ai/ale ministerelor cheie,  societății civilie și comunității donatorilor din Republica Moldova.

Programul național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027 este dezvoltat de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor, cu susținerea Consiliului Europei, UN Women și UNFPA, și sprijinul financiar al Suediei și al Regatului Unit al Marii Britanii.

Pentru informații suplimentare, contactați:

Pîrău-Namesnic Evelina, Comunicatoare, Centrul de Drept al Femeilor

tel: 060176102; email: evelina.pirau@cdf.md

 

 

Alte noutăți

Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită

Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită

Vezi mai mult
Lansarea apelului de propuneri în cadrul Programului de vouchere – TransFormare, suport pentru inițierea și dezvoltarea unei activități generatoare de venituri

Lansarea apelului de propuneri în cadrul Programului de vouchere – TransFormare, suport pentru inițierea și dezvoltarea unei activități generatoare de venituri

Vezi mai mult
Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Vezi mai mult
CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

CDF consolidează răspunsul medico-legal la cazurile de violență asupra femeilor prin instruiri

Vezi mai mult