Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Violența în familie – cât ne costă inacțiunea?

CHIȘINĂU, 06 decembrie 2016 – „Costul total al serviciilor prevăzute de stat, pentru fiecare caz de violență față de femei este de 64 288 lei, pe când lipsa acestor servicii pentru o singură femeie, costă societatea noastră 689 264 lei”, sunt date prezentate astăzi la evenimentul de lansare a raportului „Estimarea costurilor violenței în familie și a violenței față de femei în Republica Moldova.”

Raportul, primul de acest fel în Moldova, a fost elaborat în perioada iulie 2015 – iulie 2016 de către Centrul de Drept al Femeilor la solicitarea Entității Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women Moldova) în colaborare cu Oficiul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova și în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei şi evaluează trei sectoare publice: protecția socială, sănătatea și justiția.

Potrivit analizei, cele mai mari costuri pentru atenuarea cazurilor de violenţă sunt suportate de sectorul sănătate, în special, pentru tratamentul spitalicesc al victimelor, iar la polul opus, cu cele mai mici cheltuieli, se află sectorul social. Aproximativ 87% din costuri sunt prevăzute pentru serviciile de plasament și alimentație. Rămân drastic subfinanţate serviciile specializate precum consilierea psihologică, consilierea juridică și de îngrijire a copilului.

Totodată, în raport se menţionează că investiţia financiară privată acoperă o mare parte din serviciile care nu sunt disponibile sau doar parţial existente în sectorul public. Astfel, 60% din serviciile sociale necesare victimelor sunt asigurate de organizațiile societății civile.

Angelina Zaporojan-Pârgari, preşedinta Centrului de Drept al Femeilor, a precizat că prezentul raport este primul exercițiu de acest gen în Moldova, care reunește toate sectoarele și face o estimare a costurilor pentru toate serviciile oferite în domeniul violenței în familie şi a violenței faţă de femei, fiind și primul de acest fel în Europa de Sud-Est.

„Sperăm că atât constatările raportului care indică necesitatea schimbării de paradigmă în alocarea resurselor destinate prevenirii cazurilor de violență în familie cât şi recomandările acestuia, vor aduce Republica Moldova mai aproape de momentul ratificării Convenției Europene privind Prevenirea și Combaterea Violenței față de femei și violenței în familie. Ne dorim ca eforturile sectoarelor guvernamentale și cele ale societății civile să rezulte în finanțarea durabilă a serviciilor de calitate mai bună, accesibile în toate regiunile țării și centrate pe nevoile victimelor şi supraviețuitorilor violenței”, a precizat la final doamna Zaporojan-Pârgari.

Aportul victimelor la acoperirea serviciilor de avocatură este de 4 ori mai mare decât contribuțiastatului. Victimele preferă să angajeze avocați privați deşi costurile sunt de 33,7 ori mai mari decât cele de asistență juridică garantată de stat.Unul dintre motive fiind calitatea slabă a serviciilor de statprestate în prezent.

În cadrul evenimentului, Secretarul de Stat al Miniserului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Anatol Mămăligă a reiterat importanța realizării acestui raport care reprezintă un suport foarte util în elaborarea politicilor, în special în procesul de planificare a cheltuielilor bugetare dedicate prevenirii si combaterii fenomenului violenței în familie.

„Ministerul Muncii, Protecției Sociale si Familiei elaborează la etapa actuală, Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie, iar raportul de estimare a costurilor violenței în familie și violenței față de femei va contribui la o mai bună estimare a cheltuielilor aferente implementării activităților dar și la planificarea bine argumentată a resurselor financiare”, a subliniat domnul Mămăligă.

„Încrederea, demnitatea, speranța sunt lucruri pe care supraviețuitoarele violenței în bază de gen le pierd în schimbul fricii și durerii. În multe cazuri se plătește cu viața. Îmbunătățirea sistemelor de asistență si suport presupun un cost, dar costul inacțiunii este inacceptabil”, a punctat Corneliu Eftodi, Manager de programe, UN Women Moldova.

Este important să menţionăm că raportul vine cu date ce demonstrează impactul economic și social semnificativ al violenţei în familie, iar analiza costurilor prezentate astăzi poate contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor existente şi implică o mai mare responsabilitate din partea statului și a actorilor nestatali de a pune capăt fenomenului violenței în Republica Moldova.

 

Date de context:

La 28 iulie 2016, o nouă lege care a introdus modificări la mecanismul de răspuns la cazurile de violență în familie a fost adoptată de Parlament. Raportul de evaluare a costurilor sprijină procesul de implementare a noii legi, oferind o reală oportunitate pentru inițierea unor practici mai bune de bugetare, care în consecință va contribui la sporirea nivelului de protecție a victimelor violenței în familie.

Evenimentul are loc în cadrul Campaniei „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen”, care are drept scop sensibilizarea populaţiei față de fenomenul violenței și mobilizarea societății în acțiuni de prevenire a abuzului față de femei și fete.

Alte noutăți

Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Vezi mai mult
Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită

Studenții Facultății de Drept a USM discută aspecte importante ce țin de accesul femeilor la justiție în contextul implementării Convenției de la Istanbul, într-o sesiune de instruire inedită

Vezi mai mult
Promotorii egalității de gen în acțiune: 10 inițiative locale pentru schimbare

Promotorii egalității de gen în acțiune: 10 inițiative locale pentru schimbare

Vezi mai mult
Program de instruire pentru jurnaliști și jurnaliste: „Între adevăr și senzațional: Cum relatăm profesionist despre violența împotriva femeilor?”

Program de instruire pentru jurnaliști și jurnaliste: „Între adevăr și senzațional: Cum relatăm profesionist despre violența împotriva femeilor?”

Vezi mai mult