Coșmarul a trei fete supuse violenței sexuale timp de 10 ani a luat sfârșit datorită implicării serviciului de asistență CDF
3 minore au fost abuzate sexual timp de 10 ani de către părintele educator. Abuzatorul fiind acuzat de viol și acțiuni cu caracter sexual față de acestea, nu și-a recunoscut vina.
În 2012, Nicoleta*, o fetiță de 4 ani a fost plasată într-o casă de tip familial după ce mama sa a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Autoritățile au dispus plasarea copilei într-o familie de educatori, soț și soție, care aveau deja în grijă alți 6 copii, inclusiv două fetițe. Cu timpul, Nicoleta a ajuns să îi numească pe aceștia bunică și bunel.
Timp de 10 ani, Nicoleta a fost abuzată sexual de către părintele educator. Abuzurile au început la aproximativ două săptămâni după ce Nicoleta a fost plasată în acea familie și au continuat până la vârsta de 14 ani, când mama ei, eliberată din detenție a venit să o ia acasă.
Calvarul a început cu atingeri în zona intimă. Bunelul o trezea noaptea, nu o lăsa să doarmă, atingând-o repetat în aceleași locuri. De fiecare dată când era în baie, el intra peste ea:
– „Du-te de aici bunelu” zicea rușinată copila.
– „Ce n-am mai văzut eu acolo?” îi răspundea bunelul.
Într-o zi, Nicoleta și-a cerut voie să iasă afară, la joacă cu fetele din mahala. Bunelul a fost de acord, dar i-a zis „după ce vii din drum, o să facem sex”. Fetița l-a întrebat dacă are minte, iar bunelul i-a răspuns „am eu ceva minte și nu va ști nimeni”. Fata s-a încuiat în cameră și nu a mai mers la joacă.
Bărbatul o pipăia în fiecare zi. O amenința să nu vorbească. Îi spunea că nimeni nu o va crede, iar dacă îi povestea bunicii, o bătea.
Uneori fetița îi mărturisea cele întâmplate bunicii, însă aceasta niciodată nu a dat importanță declarațiilor și îi răspundea „Nu atrage atenția, el este bolnav… după ce bea nu știe ce face. Iartăl”. Copila a încercat să se sinucidă.
Odată, bunelul și Nicoleta se duceau la cules struguri. Aflându-se într-o remorcă, el a început să o atingă în zonele intime. L-a rugat să înceteze, iar el i-a răspuns „stai aici că nu îți fac nimic … nu o să te doară”. Când a încercat să o dezbrace, ea a sărit din remorcă și a fugit singură spre casă.
Alți copii din acea familie au fost martorii abuzurilor: „Într-o noapte l-am văzut pe bunel ridicând plapuma și urcând pe lejancă, la Nicoleta”, povestește unul dintre băieți. Întrebat de către copii „bunele ce faci?”, acesta răspundea „am venit
să o învelesc pe Nicoleta”.
Această istorie a ajuns în vizorul echipei CDF în anul 2022, pe atunci mama Nicoletei s-a adresat cu solicitarea de a fi ajutată pentru că suspectă că fiica ei ar fi fost abuzată sexual de către bărbatul sub ocrotirea căruia s-a aflat în perioada 2012-2022. Avocata CDF a reprezentat interesele victimei în instanță. Au urmat alte plângeri către organele de drept din partea celorlalte două fetițe din acea familie, care au declarat că au fost molestate sexual și violate de către același agresor.
În septembrie 2024, instanța de judecată de fond l-a recunoscut vinovat pentru viol și hărțuire pe trei capete de acuzare și a condamnat agresorul la 15 ani de închisoare, cu plata unui prejudiciu moral de 100.000 lei.
A fost nevoie de doi ani pentru ca Nicoleta să poată începe o viață nouă și să se reabiliteze după un proces lung și chinuitor. Acum, ea trăiește în siguranță împreună de mama ei.