Ce cred 1500 de bărbaţi din Republica Moldova despre egalitatea de gen?
LANSAREA STUDIULUI ”BĂRBAȚII ȘI EGALITEA DE GEN ÎN REPUBLICA MOLDOVA”
Astăzi, 2 decembrie 2015 a fost lansat Studiul „Bărbaţii şi egalitatea de gen în Republica Moldova”. Acesta este unul dintre cele mai cuprinzătoare studii, care oferă o imagine holistică despre viața bărbaților și femeilor, atitudinile şi comportamentele bărbaţilor şi femeilor cu privire la egalitatea de gen, relaţiile de familie, rolul și implicarea bărbatului în viața de familie, inclusiv implicarea bărbaților în creșterea și educația copiilor, experiențele din copilărie legate de violență, viața profesională, sănătate, etc.
Cercetarea a fost realizată în baza Sondajului Internațional Bărbații și Egalitatea de Gen (IMAGES) adaptat la contextul național.
Studiul este unul reprezentativ, la cercetare au participat circa 1500 de bărbați și 500 de femei din Republica Moldova. Printre principalele constatări ale studiului remarcăm: doar fiecare al patrulea tată se implică în îngrijirea copiilor zilnic; circa 90% dintre bărbați și 80% dintre femei consideră că pentru o femeie, cel mai important este de a avea grijă de casă și a găti pentru familia ei; circa 27% dintre bărbați și 17,5% dintre femei consideră că o femeie trebuie să tolereze violența pentru a-și păstra familia.
„Sperăm că datele și recomandările Studiului vor impulsiona procesul de schimbare la nivel național, inclusiv la elaborarea noii Strategii priviind asigurarea egalității de gen în Moldova pentru 2016-2020, punând accent pe schimbarea paradigmei prin implicarea activă a bărbaților în activiăți de promovare a egalității de gen”, a spus Președintele Centrului de Drept al Femeilor, Angelina Zaporojan-Pîrgari.
Studiul a fost elaborat de către Centrul de Investigații și Consultanță „Sociopolis” și Centrul de Drept al Femeilor cu suportul financiar al Fundației OAK.
Studiul poate fi descăract pe: http://cdf.md/rom/resources