Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

De 15 ani împreună schimbăm vieți

Acum 15 ani, din dorința de a promova drepturile femeilor ca drepturi ale omului, pentru a trăi o viață liberă de violență, am creat Centrul de Drept al Femeilor. Astfel, s-a născut o misiune curajoasă numită CDF.

Deloc întâmplător, CDF a fost înregistrat de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, iar din 2009, am fost alături de mii de femei supraviețuitoare ale violenței, oferindu-le consiliere juridică, asistență psihologică, socială și abilitare economică pentru a-și reclădi viețile.

Împreună, am promovat reforma la nivel legislativ și sistemic, punând în centrul intervenției femeile – supraviețuitoare ale violenței. Am contribuit la sensibilizarea societății și la consolidarea capacităților specialiștilor din prima linie: ofițeri de poliție, procurori, judecători, avocați, asistenți sociali și medici legiști. Astfel, tot mai multe femei au fost asistate și au beneficiat de măsuri legale de protecție. Împreună am lucrat la armonizarea cadrului legislativ cu prevederile Convenției de la Istanbul și am pledat pentru ratificarea acesteia de către țara noastră.

Această călătorie nu ar fi fost posibilă fără vocea curajoasă a fiecărei femei care ne-a împărtășit istoria ei. Prin programele noastre, am demonstrat că schimbarea este posibilă, iar reforma sistemică poate deveni realitate.

Pe 10 decembrie 2024, celebrăm 15 ani de la înființarea Centrului de Drept al Femeilor. Aducem mulțumiri echipei CDF, care prin persistență de neclintit, dedicație și profesionalism, influențează zilnic nenumărate vieți. Suntem recunoscători tuturor susținătorilor noștri pentru investiția pe termen lung de resurse, experiență, cunoștințe și a angajamentului vostru care a reușit să ne schimbe viața spre bine, și astfel viitorul generațiilor care vin.

Vom continua să pledăm pentru ca fiecare femeie să fie auzită, respectată, protejată și liberă de violență. Împreună suntem mai puternici, iar această aniversare este dovada că schimbarea începe cu fiecare dintre noi.

Mulțumim tuturor celor care au crezut în visul nostru!

Alte noutăți

De 15 ani împreună schimbăm vieți

De 15 ani împreună schimbăm vieți

Vezi mai mult
Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Vezi mai mult
Program de instruire pentru jurnaliști și jurnaliste: „Între adevăr și senzațional: Cum relatăm profesionist despre violența împotriva femeilor?”

Program de instruire pentru jurnaliști și jurnaliste: „Între adevăr și senzațional: Cum relatăm profesionist despre violența împotriva femeilor?”

Vezi mai mult
CDF anunță concurs pentru postul vacant de consilier/ă juridic/ă pentru asistența juridică primară a persoanelor afectate de violența în familie

CDF anunță concurs pentru postul vacant de consilier/ă juridic/ă pentru asistența juridică primară a persoanelor afectate de violența în familie

Vezi mai mult