Ina Rusu: „Al treilea copil l-am născut, practic, în fabrică.”
În 2014, aveam 36 de ani, dintre care 10 lucrați în contabilitate, și eram în concediu de maternitate cu al doilea copil. Am fost mereu activă, așa că atunci când am rămas însărcinată, nu-mi imaginam să stau acasă și să nu fac nimic. L-am bătut la cap pe soțul meu să mă ajute să deschid o alimentară lângă casă. Nu am avut mult timp acest magazin. Apoi m-am apucat să fac mărțișoare handmade. La primul copil am stat acasă 7 luni și apoi am ieșit la lucru. Cu al doilea copil am stat mai mult acasă pentru că mi-am descoperit pasiunea.
Începutul a fost interesant. Mi-a venit ideea să-mi iau o mașină de cusut. Soțul mă întreba ce să fac cu ea, dacă eu nu știu a coase. Zic „Las’ să fie!”. La magazin, vânzătoarea îmi zice că dacă iau mașină de cusut, îmi trebuie și surfilator. Nici nu știam ce-i asta, dar mi-am luat surfilator. Am ajuns cu ele acasă și zic „Nu știu ce să fac cu astea”. Am căutat cursuri, dar am învățat mai multe online. Am transformat apartamentul nostru cu două odăi într-un atelier. Am început să cos pentru mine, pentru fetiță, pentru vecini. Am ajuns să cos și rochii de mireasă.
Când făceam cursurile de croitorie, soțul venea acasă, la prânz, și stătea cu fetița. El era cel care lucra și aducea bani acasă. Ceea ce făceam eu era doar hobby de maternitate și banii pe care-i făceam erau ai mei, el nu mă întreba nimic și nu-mi reproșa.
Apoi, am început să cos rochii în mai multe exemplare. După ce am postat câteva fotografii online, o doamnă m-a întrebat dacă vreau să le dau la vânzare în buticul ei. Când am văzut cu cât le vindea, nu mi-a venit să cred! Era un preț de 3-4 ori mai mare decât cel pe care i-l dădeam eu.
Asta se întâmpla în august 2014. Tot atunci am primit propunerea de a reveni la Spitalul Republican în funcția de contabilă-șefă. Am refuzat în favoarea pasiunii mele pentru cusut. În ziua când am văzut cum se vindeau hăinuțele mele, am decis să încerc eu, pe cont propriu, să le vând. Astăzi am 77 de lucrători, un atelier de 800 m.p. în Chișinău, și altul la Rezina, în satul de baștină al soțului. În această perioadă am dat cu capul de pereți de ulte ori până am înțeles că este o ușă pe care poți intra. Istoria mea se bazează mai mult pe intuiție, pe sentimente, pe ceea ce am simțit. În afară de soțul meu, nimeni nu a fost lângă mine. Dar eu pur și simplu am știut că va merge! Eu voiam să cos, voiam ca rochiile mele să fie peste tot. Știam concret ce vreau să fac.
Al treilea copil l-am născut, practic, în fabrică. Peste o săptămână de la naștere am revenit în fabrică, la lucru. Dacă dorești, faci. Femeia trebuie să aibă dorință și va reuși. Trebuie să mergi înainte. Perseverența asta s-a dezvoltat o dată cu mine. Dacă te apuci să faci ceva, doar pentru bani, nu te apuca. Fă ce faci pentru satisfacția proprie, iar banii vor veni ca un bonus. Eu când fac o rochie și iese ce mi-am dorit, n-aveți idee ce satisfacție am. Nu pot explica în cuvinte.
Ina Rusu este fondatoarea „Vestiti”, un brand autohton de haine pentru copii și uniforme școlare.
Istoria Inei Rusu este parte a campaniei „FEMEI CA TINE”, realizată de CDF în parteneriat cu AFAM în cadrul proiectului „Reducerea barierelor în calea abilitării economice a femeilor”. Scopul acestuia este de a consolida comunitatea femeilor de afaceri și organizațiilor care apără drepturile femeilor, investesc în abilitarea economică a acestora și combat efectele negative ale violenței în bază de gen.
Proiectul a fost implementat de ABA ROLI în parteneriat cu Consorțiul Women and Girls Empowered (WAGE), CDF și CIPE și finanțat de către Oficiul Departamentului de Stat al SUA pe Probleme Globale ale Femeilor.