Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Parteneriatul de colaborare privind eradicarea fenomenului violenței în familie în plină desfășurare

Violenţa în familie este una din cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internaţional, cât şi la cel național.

Respectarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului, asigurarea liniștii și ordinii publice în societate, apărarea vieţii și sănătăţii persoanei, constituie premise ce se impun în mod firesc în activitatea organelor de poliţie. Violenţa fizică, ca formă principală de manifestare a violenţei bazate pe gen, este permanent în atenţia organelor afacerilor interne, care își orientează activitatea cotidiană către prevenirea și  combaterea acestui fenomen.

Astfel, ridicarea nivelului de profesionalism, aplicarea întocmai a prevederilor legislaţiei în vigoare, precum și îmbunătăţirea calităţii serviciilor acordate, reprezintă, în mod firesc, o prioritate indispensabilă în activitatea poliției.

Un aport considerabil în realizarea acestor deziderate îl are colaborarea Inspectoratului General al Poliției (IGP) cu Centrului de Drept al Femeilor (CDF), susținute de  Departamentul de Stat al SUA, Fondul ONU Pentru Populație și Fundația OAK.

În acest sens, astăzi, 12 decembrie 2013, în cadrul unei conferințe de presă unde au fost prezentate rezultatele proiectului ”Consolidarea abordării multidisciplinare în realizarea și susținerea unei vieți fără violență”șeful IGP, Ion Bodrug a specificat că ”Deplina responsabilitate ce-i revine Poliției rămâne, în continuare, asigurarea cunoaşterii şi aplicării în activitate a standardelor internaţionale şi interne, în materiede drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului,  indispensabil rămînînd a fi perfecţionarea continuă a efectivului poliţienesc şi corelarea juridică a studiilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.  Îmi exprim deplina mea consideraţiune, semnificînd că, semnarea Memorandului de parteneriat între Inspectoratul General al Poliţiei şi Centrul de Drept al Femeilor, organizarea atelierelor de instruire a poliţiştilor de sector, precum şi alte activităţi organizatorice, au venit în sprijinul realizării dezideratelor în cadrul Campaniei mondiale „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen”.Doar prin instruirea continuă, perfecţionarea cadrului normativ şi aplicarea corectă a actelor legislative, vom reuşi să dezrădăcinămfenomenul violenţei în familie”.

La rîndul său, prezent la eveniment, Donald L. Carroll, director al Secției Justiția Penală și Aplicare a Legii, a menționat că ”Acest proiect reprezintă parte a unui pachet mai mare de asistență din partea Guvernului SUA în susținerea Guvernului Republicii Moldova în eforturile acestuia de a combate traficul de ființe umane și violența în familie. Astfel, felicităm eforturile efectivului IGP în combaterea acestui flagel și  împreună putem opri violența domestică”.

Totodată, directorul de Țară, Fondul ONU Pentru Populație, Ian Macfarlane a spus ”Sunt fericit că Fondul ONU Pentru Populație este unul din partenerul acestui proiect și felicit pe această cale IGP pentru progresele care au fost realizate în acest an. O viață fără violență îi vizează pe toți iar polițiștii care au fost instruiți în acest proiect, încep să aibă un rol în societate, un rol deplin, de a opri violența în familie”.

”Fiecare caz  de violență în familie este complex și necesită o intervenție multidisciplinară, deaceea se pune accentul pe o colaborare strînsă dintre autoritățile statului, poliție, asistență socială, medicină etc. Schimbarea care vrei s-o vezi în lume și în comunitate începe cu tine” a specificat Angelina Zaporojan-Pîrgari, director CDF.

În contextul celor enunţate, Inspectoratul General al Poliției   și în continuare va depune eforturi consecvente în vederea exercitării responsabilităţilor ce vizează promovarea egalităţii genurilor și eliminarea fenomenului violenţei în familie, apărarea vieţii și sănătăţii, drepturilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Alte noutăți

Promotorii egalității de gen în acțiune: 10 inițiative locale pentru schimbare

Promotorii egalității de gen în acțiune: 10 inițiative locale pentru schimbare

Vezi mai mult
Cazul femeii stropite cu acid reprezentat în justiție de CDF. Agresorul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și obligat să achite prejudicii de 1,6 milioane de lei

Cazul femeii stropite cu acid reprezentat în justiție de CDF. Agresorul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și obligat să achite prejudicii de 1,6 milioane de lei

Vezi mai mult
CDF anunță concurs pentru postul vacant de consilier/ă juridic/ă pentru asistența juridică primară a persoanelor afectate de violența în familie

CDF anunță concurs pentru postul vacant de consilier/ă juridic/ă pentru asistența juridică primară a persoanelor afectate de violența în familie

Vezi mai mult
„O să divorțăm când vreau eu!”- istoria beneficiarei CDF

„O să divorțăm când vreau eu!”- istoria beneficiarei CDF

Vezi mai mult