Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Terapia prin artă: 5 tablouri ale supravieţuitoarelor violenței în familie, expuse la Parlamentul Republicii Moldova

20 de femei, supraviețuitoare ale violenței în familie, s-au bucurat de beneficiile terapiei prin artă. Astfel, pe parcursul lunii noiembrie, acestea au participat la o serie de ateliere, culminate cu 5 lucrări simbolice, care reflectă poveștile lor de viață, drumul de la suferință la libertate și recuperarea încrederii într-un viitor sigur. Tablourile au fost expuse, vineri, 10 decembrie în cadrul unui eveniment dedicat creațiilor şi inaugurate în incinta Parlamentului Republicii Moldova.

Evenimentul cu genericul „Mesaje prin artă” este organizat în contextul ratificării Convenției de la Istanbul de către Republica Moldova și a Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Inițiativa a fost implementată de Centrul de Drept al Femeilor, în colaborare cu UN Women și Parlamentul Republicii Moldova, cu susținerea financiară a Suediei.

Evenimentul are scopul de a sensibiliza autorităţile şi publicul larg cu privire la gravitatea fenomenului de violență în familie şi de a sublinia importanţa serviciilor și suportului specializat de care au nevoie femeile ce au trecut prin violență în familie.  

Alte noutăți

Oportunitate pentru studenții și studentele de la Facultatea de Drept a USM: Școala de vară „Justiția începe de la noi. Uniți împotriva violenței”

Oportunitate pentru studenții și studentele de la Facultatea de Drept a USM: Școala de vară „Justiția începe de la noi. Uniți împotriva violenței”

Vezi mai mult
Domiciliul continuă să fie cel mai periculos loc pentru femei, conform Raportului de analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor în anul 2024

Combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă și a fenomenului de discriminare în bază de gen – atelier de lucru pentru angajații și angajatele INSP

Combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă și a fenomenului de discriminare în bază de gen – atelier de lucru pentru angajații și angajatele INSP

Vezi mai mult
Toleranță zero față de hărțuirea sexuală la locul de muncă: CDF și CNSM lansează o colaborare strategică pentru un mediu de muncă sigur

Toleranță zero față de hărțuirea sexuală la locul de muncă: CDF și CNSM lansează o colaborare strategică pentru un mediu de muncă sigur

Vezi mai mult
Donează acum