Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Supraviețuitoarele violenței din cinci regiuni ale țării vor putea să-și reconstruiască viața și să-și consolideze independența financiară, datorită unui nou proiect de abilitare economică

Chișinău, 20 octombrie 2026 –  100 de supraviețuitoare ale violenței din cinci regiuni ale Republicii Moldova – municipiul Chișinău, raioanele Rîșcani, Ungheni, Drochia și UTA Găgăuzia – vor beneficia de sesiuni de mentorat și instruire antreprenorială, iar 20 dintre ele vor putea să-și dezvolte o idee pentru o activitate generatoare de venit în cadrul unui program de vouchere a câte 40.000 MDL fiecare, datorită unui nou proiect de abilitare economică. Inițiativa va fi implementată de către Centrul de Drept al Femeilor (CDF), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și UN Women Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei.

Proiectul a fost lansat în cadrul unui eveniment, care a a reunit reprezentanți și reprezentante ai/ale autorităților publice, ai/ale serviciilor sociale și de ocupare a forței de muncă, ai/ale organizațiilor societății civile și ai/ale partenerilor de dezvoltare, pentru a discuta despre integrarea abilitării economice în răspunsul coordonat la violența împotriva femeilor.

„Abilitarea economică a supraviețuitoarelor violenței este un proces care pornește de la nevoile, prioritățile și obiectivele fiecărei femei și trebuie să fie însoțit de sprijin coordonat din partea tuturor actorilor implicați, de la serviciile sociale, psihologice și juridice până la serviciile de ocupare a forței de muncă și angajatori. Experiența CDF în implementarea programelor-pilot ne-a arătat cât de importantă este această abordare centrată pe victimă, în care femeia este ascultată, implicată în luarea deciziilor și sprijinită pe tot parcursul procesului de dobândire a independenței economice. Prin extinderea programului în alte cinci regiuni ale țării, ne propunem să consolidăm colaborarea dintre instituții și să contribuim la crearea unor oportunități reale pentru ca femeile să își poată reconstrui viața în siguranță și cu mai multă autonomie”– Angelina Zaporojan-Pîrgari, directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor.

„Abilitarea economică reprezintă o prioritate importantă a mandatului UN Women, fiind esențială pentru siguranța pe termen lung a femeilor care au supraviețuit violenței, dincolo de măsurile de intervenție și protecție. Accesul la oportunități de angajare, dezvoltarea competențelor și sprijinul pentru inițierea unor activități generatoare de venit le pot ajuta să își recapete încrederea în propriile forțe și să își construiască un viitor independent, pentru ele și copiii lor. Prin acest proiect, ne propunem să oferim șansa unui nou început pentru zeci de supraviețuitoare ale violenței, dar și să consolidăm capacitățile specialiștilor și specialistelor din prima linie, astfel încât abilitarea economică să devină o componentă firească a sprijinului oferit femeilor aflate în situații vulnerabile”, a declarat Svetlana Andrieș, reprezentantă adjunctă de țară a UN Women Moldova.

Proiectul își propune să ofere femeilor afectate de violență acces la sprijin pentru dezvoltarea abilităților personale și a încrederii în sine,competențelor profesionale și antreprenoriale, precum și oportunități de obținere a veniturilor. Intervenția va pune un accent deosebit pe femeile care se confruntă cu vulnerabilități multiple, în special cele aflate în centrele de plasament.

„Ne dorim ca cooperarea dintre serviciile sociale, serviciile specializate pentru victimele violenței și serviciile de ocupare a forței de muncă să fie tot mai strânsă. O femeie care primește protecție și asistență trebuie să poată beneficia, în continuare, de orientare profesională, formare și sprijin pentru integrarea pe piața muncii, în funcție de necesitățile și posibilitățile sale.” –  a menționat Felicia Bechtoldt, secretară de stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale.  

„Abilitarea femeilor înseamnă mai mult decât independență economică. Înseamnă siguranță, acces la educație și sănătate și, mai presus de toate, capacitatea de a lua propriile decizii. Autonomia economică este esențială în prevenirea violenței.   Accesul la o profesie, la venituri proprii și la oportunități reale le oferă femeilor mai multă libertate de a-și construi o viață fără abuz. De aceea, susținem inițiativele care investesc în viitorul femeilor. Printre acestea se numără și programele dedicate ghidării în carieră pentru 100 de femei, menite să le ajute să își dezvolte abilitățile și să își găsească propriul drum profesional.” – Viorica Țîmbalari, directoare generală,  Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

Violența și dependența economică: bariere în calea unui nou început

Lipsa independenței financiare poate îngreuna ieșirea dintr-o relație abuzivă și reconstruirea unei vieți în siguranță. Potrivit Studiului privind accesul femeilor la serviciile esențiale și oportunitățile de abilitare economică, 37% dintre femeile respondente au raportat experiențe de violență în ultimii cinci ani, iar aproximativ două treimi dintre femeile afectate nu au solicitat sprijin instituțional. Pentru cele care își doresc să iasă dintr-o situație de abuz, obstacolele sunt multiple: teama de agresor, accesul limitat la servicii, lipsa resurselor financiare și responsabilitățile familiale.

Studiul evidențiază și barierele care limitează accesul femeilor la oportunități economice. 65% dintre femei aveau copii în îngrijire, iar responsabilitățile familiale, lipsa serviciilor de îngrijire, dificultățile de transport și accesul limitat la informații despre programele de formare și angajare pot reduce posibilitatea acestora de a obține venituri proprii.

În acest context, autonomia economică devine o componentă importantă a unui răspuns durabil la violență. Pentru a-și putea reconstrui viața în siguranță, femeile au nevoie nu doar de protecție și asistență psihologică și juridică, ci și de oportunități reale de dezvoltare profesională și de consolidare a independenței financiare.

Prin acest proiect, urmărim să consolidăm legătura dintre serviciile de protecție și asistență, serviciile de ocupare a forței de muncă și oportunitățile de dezvoltare economică. Astfel, femeile vor putea beneficia de sprijin adaptat nevoilor, aptitudinilor și obiectivelor lor, pentru a-și dezvolta competențele, a accesa piața muncii sau a iniția activități generatoare de venit.

Sprijin concret pentru aproximativ 100 de femei

În perioada septembrie 2026 – noiembrie 2027, femeile afectate de violență vor avea acces la un program integrat de abilitare economică, care include:

– Dezvoltare personală și ghidare profesională: 5 cursuri dedicate dezvoltării personale, orientării profesionale și pregătirii pentru piața muncii (cîte un curs organizat în fiecare raion, cu o durată de 5 zile per curs);

– Instruire antreprenorială: 5 cursuri pentru dezvoltarea competențelor necesare inițierii unor activități generatoare de venit (cîte un curs organizat în fiecare raion, cu o durată de 3 zile per curs);

– Suport individualizat și mentorat: sesiuni individuale de mentorat și coaching sistemic, pentru a ghida beneficiarele în identificarea oportunităților economice, dezvoltarea competențelor profesionale, integrarea pe piața muncii sau inițierea și dezvoltarea unor activități generatoare de venit;

– Învățare reciprocă și mentorat în format informal de tip „café”: sesiuni destinate unui număr de până la 30 de  supraviețuitoare ale violenței din cele cinci raioane vizate, pentru facilitarea schimbului de experiență și împărtășirea soluțiilor și bunelor practici;

– Sprijin financiar pentru inițiative economice: acordarea a aproximativ 20 de vouchere, în valoare de până la 40.000 de lei fiecare, pentru susținerea activităților generatoare de venit viabile, achiziționarea echipamentelor necesare desfășurării acestor activități sau accesarea unor cursuri vocaţionale.

Totodată, proiectul va sprijini consolidarea cooperării dintre actorii cheie de la nivel local din cadrul autorităților publice, serviciilor sociale, structurilor teritoriale de ocupare a forței de muncă, centrelor de plasament și organizațiilor societății civile. Până la 100 de profesioniști și profesioniste din prima linie vor beneficia de activitățile proiectului, care vor contribui la consolidarea cunoștințelor în domeniu, dezvoltarea mecanismelor de colaborare și de referire a supraviețuitoarelor către  servicii.

Experiența programelor pilot, extinsă în noi raioane

Proiectul valorifică experiența programelor pilot de abilitare economică implementate de CDF în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, UN Women și cu sprijinul financiar al Suediei în perioada 2023–2026, în municipiul Bălți și raioanele Soroca, Hîncești, Telenești și Ștefan Vodă.

În cadrul mesei rotunde, participantele și participanții au discutat despre rezultatele și lecțiile învățate în etapa de pilotare, modalitățile de consolidare a colaborării dintre serviciile sociale și cele de ocupare a forței de muncă, precum și soluțiile necesare pentru asigurarea continuității și extinderea programelor de abilitare economică.

Dialogul a oferit o platformă pentru identificarea responsabilităților instituționale și a mecanismelor de referire prin care femeile supraviețuitoare ale violenței să poată beneficia de sprijin coordonat, adaptat situației lor și disponibil la nivel local.

Proiectul contribuie la realizarea obiectivelor Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023–2027, promovând o abordare în care protecția, asistența și autonomia economică se completează reciproc.

Proiectul „Consolidarea autonomiei și rezilienței economice a supraviețuitoarelor violenței în cinci raioane ale Republicii Moldova” este implementat de Centrul de Drept al Femeilor, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale,Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, UN Women și sprijinul financiar al Suediei.

Alte noutăți

Oportunitate pentru studenții și studentele de la Facultatea de Drept a USM: Școala de vară „Justiția începe de la noi. Uniți împotriva violenței”

Oportunitate pentru studenții și studentele de la Facultatea de Drept a USM: Școala de vară „Justiția începe de la noi. Uniți împotriva violenței”

Vezi mai mult
Punți spre reintegrare: CDF, cu susținerea Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, consolidează accesul la justiție și dezvoltarea competențelor de viață pentru femeile aflate în detenție

Punți spre reintegrare: CDF, cu susținerea Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, consolidează accesul la justiție și dezvoltarea competențelor de viață pentru femeile aflate în detenție

Vezi mai mult
Cum pot organizațiile societății civile să prevină și să răspundă violenței sexuale asociate conflictelor? CDF a organizat un atelier interactiv pentru ONG-uri

Cum pot organizațiile societății civile să prevină și să răspundă violenței sexuale asociate conflictelor? CDF a organizat un atelier interactiv pentru ONG-uri

Vezi mai mult
CDF sprijină eforturile de consolidare a răspunsului centrat pe nevoile supraviețuitoarelor violenței. Eveniment de validare a ghidului metodologic pentru facilitarea grupurilor de suport pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen

CDF sprijină eforturile de consolidare a răspunsului centrat pe nevoile supraviețuitoarelor violenței. Eveniment de validare a ghidului metodologic pentru facilitarea grupurilor de suport pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen

Vezi mai mult
Donează acum