CDF cere o anchetă independentă a eșecurilor instituționale în cazul femicidului de la Măgdăcești, excluderea faptelor de violență în familie din Codul contravențional și aplicarea efectivă a compensației de stat pentru fiicele victimei
Chișinău, 4 septembrie 2026
Centrul de Drept al Femeilor (CDF) își exprimă profunda îngrijorare și solidaritate cu familia Anei, o femeie din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, ucisă de soțul ei în dimineața zilei de 31 august 2026, care ulterior s-a sinucis. Cele trei fiice ale Anei au rămas orfane; cea mai mică dintre ele urma să înceapă clasa I, iar cea de 15 ani este cea care a găsit trupurile fără viață ale părinților.
Spre deosebire de alte cazuri de femicid, tragedia de la Măgdăcești nu poate fi descrisă drept un pericol neștiut sau imprevizibil. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Ana solicitase și obținuse, în ultimele luni, protecția statului în mod repetat: o primă ordonanță de protecție, emisă de Judecătoria Criuleni la 16 iulie 2026; încălcarea acesteia de către agresor printr-un apel telefonic, la 3 august; o a doua cerere de protecție, depusă la 24 august, urmată de o nouă ordonanță de protecție și de aplicarea unei brățări de monitorizare electronică agresorului, la 25 august. Conform acelorași informații, semnalul GPS al dispozitivului s-a pierdut la scurt timp după aplicare, iar agresorul a părăsit țara nedetectat, între 25 și 30 august, revenind ulterior în Republica Moldova. Bărbatul și-a ucis soția în dimineața zilei de 31 august.
Acest caz nu este, așadar, un caz în care sistemul nu a știut. Este despre un sistem care a știut — a recunoscut riscul, a emis două ordonanțe de protecție, a aplicat o brățară de monitorizare — și, cu toate acestea, nu a reușit să transforme aceste măsuri într-o protecție reală și continuă. Directorul Inspectoratului Național de Probațiune și-a depus demisia la 2 septembrie 2026, recunoscând public eșecul sistemului de monitorizare electronică. Un asemenea gest, oricât de necesar, nu poate constitui singurul răspuns instituțional la moartea Anei.
CDF reamintește că, potrivit Convenției de la Istanbul, în vigoare pentru Republica Moldova din mai 2022, statul are o obligație de diligență și, atunci când autoritățile cunosc sau ar fi trebuit să cunoască un risc real și imediat pentru viața unei victime a violenței în familie, o obligație pozitivă de a lua măsuri operaționale, concrete și eficiente pentru a preveni materializarea acestui risc — standard reafirmat constant de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Kurt împotriva Austriei, 2021). O ordonanță de protecție sau o brățară electronică aplicată formal, dar nefuncțională sau neînsoțită de un protocol de alertă în timp real, nu îndeplinește acest standard.
Salutăm faptul că, începând cu februarie 2026, noțiunea de femicid este definită în Partea Generală a Codului Penal (art. 134²⁷), iar motivul de prejudecată pe criteriu de gen a fost introdus ca circumstanță agravantă la infracțiunile de omor intenționat, determinare la sinucidere, vătămare corporală gravă și violență în familie (art. 145, 150, 151 și 201¹ CP). Această reformă legislativă răspunde unei cereri constante a CDF și reprezintă un pas important. Rămâne însă nesoluționată o problemă sistemică pe care modificările legislative nu o pot corecta: modul în care sesizările privind violența în familie sunt înregistrate în practică, și acțiunile întreprinse de sistemul de drept penal înainte de a ajunge vreodată sub incidența acestor prevederi.
Raportul Comisiei de analiză a cazurilor de femicid și a violenței în familie soldate cu decesul victimei sau cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății din anul 2025, confirmă amploarea acestei probleme. Din 69 de dosare penale pornite în 2025 pe cazuri de violență în familie soldate cu deces sau vătămare gravă, doar 22 (32%) — și doar 6 din 13 cazuri de femicid (46%) — au fost înregistrate de la bun început în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni (Registrul nr.1). Restul au fost înregistrate inițial în Registrul nr.2, destinat altor informații și incidente, care nu declanșează un proces penal, sesizarea fiind transmisă în Registrul nr.1 abia după zile sau luni. Chiar Comisia constată că această practică „reprezintă o confirmare a faptului că structurile responsabile (…) subestimează sau minimizează pericolul violenței în familie” și a recomandat Ministerului Afacerilor Interne responsabilizarea polițiștilor pentru înregistrarea comunicărilor despre femicid și violență în familie exclusiv în Registrul nr.1.
Rapoartele Comisiei documentează totodată un tipar de o gravitate distinctă: agresori sancționați contravențional, în mod repetat, în temeiul art. 78¹ Cod contravențional — într-un caz de 49 de ori între 2009 și 2025, în alte cazuri documentate de 12, respectiv de 6 ori — înainte de a comite fapte soldate cu vătămări grave sau cu decesul victimei. Într-un studiu de caz din Raport, două sesizări la 112 privind conflicte în familie, în decurs de câteva săptămâni, au fost soluționate cu încheiere despre „lipsa elementelor contravenției prevăzute de art. 78¹ Cod contravențional”; la scurt timp după a doua sesizare, agresorul a aplicat victimei o lovitură de cuțit care i-a cauzat vătămare gravă a integrității corporale. Regimul contravențional al violenței în familie, sancționat de regulă cu ore de muncă neremunerată în folosul comunității, funcționează astfel în detrimentul răspunsului eficient la cazurile de violență în familie: permite ca acte repetate de violență să fie tratate drept incidente minore, fără a declanșa o anchetă penală, o evaluare de risc sau măsuri de protecție, până când escaladarea devine ireversibilă.
Cazul Anei ridică, în sfârșit, o problemă structurală suplimentară, adesea trecută cu vederea: accesul efectiv al urmașilor victimelor la compensația financiară de stat prevăzută de Legea nr. 137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor. Legea include explicit, printre beneficiari, succesorii unei victime decedate — soțul/soția, copiii, persoanele aflate la întreținerea acesteia — pentru infracțiuni care includ omorul intenționat. Cu toate acestea, până în prezent nu a fost formulată nicio cerere de compensație în temeiul ei — un drept care există, până astăzi, doar pe hârtie.
Astfel, nu a fost creat fondul dedicat de finanțare normele metodologice clare, invers, legea instituie un regim de obligativitate a parcurgerii integrale a procesului penal și a unei acțiuni civile în cadrul acestuia, un termen de depunere de 3 ani de la finalizarea cauzei și, cel mai problematic, cerința de a dovedi insolvabilitatea agresorului — o condiție imposibil de îndeplinit în cazuri precum cel al Anei, unde agresorul s-a sinucis și nu mai există, pur și simplu, o persoană în viață de la care prejudiciul să poată fi recuperat pe cale civilă. Ministerul Justiției a inițiat, în 2025, un proces de revizuire a legii, aflat însă, potrivit informațiilor publice, tot în curs. Pentru cele trei fiice ale Anei, rămase fără ambii părinți, compensația de stat nu este un drept teoretic — este, în absența unui agresor în viață, singura sursă posibilă de reparație materială pentru reconstruirea vieții lor.
Moartea Anei nu poate rămâne o simplă statistică alăturată celorlalte zeci de femei ucise anual în Republica Moldova. Este dovada că, atunci când statul cunoaște riscul și nu acționează eficient pentru a-l înlătura — fie prin monitorizare electronică defectuoasă, fie printr-o practică ce tratează violența repetată drept contravenție minoră — femicidul devine, cel puțin în parte, o tragedie evitabilă. Statul are obligația de a garanta că fiecare semnal de risc este urmat de o protecție reală, nu doar de o măsură formală.
În acest context, Centrul de Drept al Femeilor formulează următorul apel la acțiune:
1. Cerem sistemului de justiție penală investigarea cu diligența cuvenită a circumstanțelor morții Anei, inclusiv examinarea răspunderii instituționale și, dacă este cazul, individuale pentru modul în care autoritățile au răspuns la cazul de violență în familie sesizat și modul în care au fost gestionate măsurile de protecție și de monitorizare electronică.
2. Cerem Guvernului și Inspectoratului Național de Probațiune reformarea de urgență a sistemului de monitorizare electronică, cu instituirea unui protocol obligatoriu de alertare imediată a poliției în cazul pierderii semnalului unui dispozitiv, testarea tehnică riguroasă a echipamentelor utilizate și instituirea unui mecanism de alertă la trecerea frontierei de stat de către persoanele aflate sub monitorizare electronică pentru violență în familie.
3. Cerem instanțelor de judecată și Procuraturii aplicarea sistematică, în cazurile de risc ridicat, a interdicției de părăsire a țării ca măsură asociată ordonanței de protecție, precum și o evaluare a riscului repetată la fiecare încălcare semnalată a unei ordonanțe de protecție.
4. Cerem Guvernului transpunerea în termene ferme, cu alocare bugetară corespunzătoare și monitorizare independentă a implementării, a măsurilor anunțate public după tragedia de la Măgdăcești.
5. Cerem Parlamentului Republicii Moldova excluderea art. 78¹ din Codul Contravențional al Republicii Moldova și încadrarea tuturor actelor de violență în familie exclusiv în temeiul art. 201¹ din Codul Penal, astfel încât niciun act de violență în familie să nu mai poată fi tratat, sancționat și închis ca simplă contravenție, conform Recomandărilor GREVIO pentru Republica Moldova din 2023.
6. Cerem Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii Generale să asigure, prin măsuri obligatorii că fiecare caz de violență în familie este înregistrat exclusiv în Registrul nr.1 de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni, încă de la prima sesizare, cu instituirea unui mecanism de verificare periodică obligatorie și de tragere la răspundere disciplinară pentru înregistrarea eronată în Registrul nr.2.
7. Solicităm autorităților competente asigurarea, pentru cele trei fiice ale Anei, a accesului la sprijin psihologic specializat pe termen lung.
8. Cerem Guvernului și Ministerului Justiției elaborarea de urgență a mecanismului funcțional de aplicare a Legii nr. 137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor — norme metodologice clare, un fond special de finanțare și o procedură de compensare de urgență — precum și revizuirea condițiilor (parcurgerea integrală a procesului penal, dovada insolvabilității agresorului, termenul de 3 ani) care fac, în prezent, acest drept practic inaccesibil victimelor și succesorilor lor.
9. Cerem autorității competente acordarea, fără întârziere, a compensației financiare prevăzute de Legea nr. 137/2016 celor trei fiice ale Anei, în calitate de succesoare ale victimei omorului, subliniind că, în absența unui agresor în viață de la care prejudiciul să poată fi recuperat pe cale civilă, compensația de stat este singura formă reală de reparație materială la care acestea au acces astăzi.
