Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere specializată – 080080000 (apel gratuit)

Evenimentul de celebrare a rezultatelor proiectului „Oameni implicați. Comunități solidare.”

În perioada aprilie 2022- aprilie 2023, Centrul de Drept al Femeilor a implementat proiectul „Oameni implicați. Comunități solidare.”, cu susținerea OXFAM, cu scopul de a preveni și de răspunde cazurilor de violență în bază de gen, în contextul crizei refugiaților. Pe 24 martie 2023 a avut loc evenimentul final de totalizare a lecțiilor învățate și a bunelor practici la nivel național.

Timp de aproape un an, 12 echipe mobile, formate din trei specialiști: jurist, psiholog și asistent social, au vizitat 393 de localități, după metodologia door-to-door și au oferit consiliere calificată persoanelor refugiate din Ucraina și localnicilor care îi găzduiesc. 36 de specialiști împreună cu reprezentanții autoritățile publice locale s-au implicat pentru a-i ajuta să se integreze armonios în comunitate, să interacționeze și să se susțină reciproc. Mii de oameni, refugiați și localnici, au simțit că nu sunt singuri în situații de criză, că dificultățile au puterea de a ne solidariza.

În total, 8772 refugiați și 2889 localnici au beneficiat de suport juridic, psihologic și social în cadrul proiectului. Refugiații cu risc înalt de vulnerabilitate au beneficiat de ajutor material și suport financiar nerambursabil.

22 de inițiative comunitare au fost susținute financiar, fiind implementate în localități din nordul, centrul și sudul republicii. Atât pentru refugiați, cât și pentru băștinași, au fost create zone de agrement, terenuri de joacă și sportive, au fost amenajate săli pentru ședințe și activități ce facilitează comunicarea și integrarea socială, au fost dotate biblioteci cu carte în limba română și ucraineană, organizate evenimente de interacțiune și socializare – toate, pentru a consolida coeziunea socială pentru cei care au fugit din calea războiului. Trei dintre aceste comunități au participat cu prezentări artistice la Gala de încheiere a proiectului și de prezentare a rezultatelor finale.

Mariana Buruiană, Directoare Executivă CDF: „Acest proiect a fost în primul rând despre oameni, despre comunitățile din care veniți dvs., despre cei care au căutat refugiu în Republica Moldova. Or, noi am răspuns așa cum trebuie să răspundă oamenii: fiind aproape, oferind înțelegere, acordând ajutorul necesar, discutând cu oamenii pentru a afla de ce au nevoie. Am un sentiment de profundă recunoștință, de mulțumire profundă pentru tot ce am reușit noi împreună și fiecare dintre dvs. Este despre muncă, despre emoții, pentru că altfel nu s-ar fi reușit. Ați avut un rol de chemare profesională, dar întâi de toate ați reacționat în calitate de oameni, ați făcut-o din suflet. Atunci când este nevoie să oferim ajutor, să o facem în cel mai corect și uman mod posibil!”

Lyydia Makinen, Coordonator Protecție OXFAM: „Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina în 2022, OXFAM a decis să-și extindă intervenția în Moldova. Am avut deosebita plăcere să colaborăm cu Centrul de Drept al Femeilor, o organizație care împărtășește valorile OXFAM, care lucrează cu sârguință pentru a promova drepturile femeilor și egalitatea de gen. Suntem mândri că am reușit împreună cu dvs. să susținem munca echipelor mobile prin consiliere juridică, socială și psihologică, care la nivel comunitar au contribuit la coeziunea socială. De asemenea, am susținut coeziunea socială dintre localnici și refugiați prin implementarea inițiativelor comunitare.”

Anna Susarenco, managera proiectului „Oameni implicați. Comunități solidare.”: „Această inițiativă a venit într-o perioadă extrem de dificilă pentru noi ca societate și pentru vecinii noștri din Ucraina. Ceea ce am văzut timp de un an în comunitățile din țară m-a motivat să continui să fac lucruri frumoase. A fost un efort continuu al întregii echipe pentru a asigura că acoperim necesitățile de bază prin programul de asistență cash, că acoperim toate necesitățile de informare și consiliere primară prin asistența echipelor mobile și că promovăm coeziunea socială prin susținerea comunităților. Împreună ne-am susținut reciproc, am învățat să fim solidari și să navigăm prin situații de criză. Astăzi avem multe experiențe valoroase și mii de oameni pe care am reușit să îi ajutăm.”

„Faceți o treabă grozavă pentru oameni! După ajutorul primit de la specialiștii dvs., copiii mei au început să zâmbească din nou, să învețe limba română pentru a se putea integra în Moldova”, Irina, mama a trei copii, refugiată din Kiev.

Vedeți mai jos cum am celebrat rezultatele și succesele unui an de muncă alături de refugiații din Ucraina și localnicii din comunitățile din țară, la Gala „Oameni implicați. Comunități solidare.”

Rezultatele proiectului „Oameni implicați. Comunități solidare.”

Alte noutăți

Apel public: Cerem recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova și investigarea cu diligență a tuturor cazurilor de omor a femeilor

Apel public: Cerem recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova și investigarea cu diligență a tuturor cazurilor de omor a femeilor

Vezi mai mult
TransFORMARE- evenimentul de colectare de fonduri 2024

TransFORMARE- evenimentul de colectare de fonduri 2024

Vezi mai mult
Programul de dezvoltare personală pentru femei – serviciu nou creat la Centrul de Drept al Femeilor

Programul de dezvoltare personală pentru femei – serviciu nou creat la Centrul de Drept al Femeilor

Vezi mai mult
Promovăm egalitatea de gen în Moldova: De la idee la acțiune – atelier de instruire privind scierea proiectelor în domeniul egalității de gen cu participarea promotorilor locali

Promovăm egalitatea de gen în Moldova: De la idee la acțiune – atelier de instruire privind scierea proiectelor în domeniul egalității de gen cu participarea promotorilor locali

Vezi mai mult