Formare a Formatorilor în domeniul sprijinului psihosocial
15 decembrie 2022, Chișinău – Centrul de Drept al Femeilor continuă cursul de formare a Formatorilor în domeniul sprijinului psihosocial și cunoașterii celor mai bune practici în domeniu, inclusiv, în contextul găzduirii pe teritoriul Republicii Moldova a refugiaților ucraineni.
Astfel, la Chișinău, în perioada 13-14 decembrie, psihologi și responsabili din domeniul asistenței sociale și educației din raioanele Ungheni, Ștefan Vodă, Căușeni și municipiul Chișinău, au participat la un training, în care au posibilitatea să se familiarizeze și să pună în discuție subiecte ce vizează identitatea socială, dinamica în grup-în afara grupului și fricile colective; nevoile și dorințele beneficiarilor, adaptarea refugiaților și depășirea conflictelor.
Pe parcursul a două zile grupul de formatori a abordat în detalii următoarele subiecte:
- reziliența și introducerea abordării de abilitare în PSS;
- sentimente și emoții: evaluare emoțională, tratarea constructivă a emoțiilor;
- mecanisme de adaptare: instrumente practice pentru a ajuta beneficiarii;
- cartografierea comunității;
- instrumentele de analiză conflictelor și soluționarea non-violentă a acestora;
- identificarea pozițiilor, intereselor și nevoilor;
- tipuri și stiluri de conflicte;
- maparea conflictelor;
- lentila culturală;
- identitatea socială, dinamica în grup-în afara grupului și fricile colective.
- încălcarea stereotipurilor și a prejudecăților;
- consolidarea conexiunii sociale și a identității susținute de grup;
- instrumente practice de consolidare a coeziunii sociale în diferite medii și subgrupuri.
Formarea de formatori a avut drept scop instruirea unor potențiali formatori, dar și consolidarea capacităților, îmbunătățirea abilităților prestatorilor de servicii publice și anume a celor din domeniul asistenței sociale și profesioniștilor din educație care lucrează în instituțiile publice.
În calitate de trainer a fost Stefanie Gaumert, expert internațional/consilier pentru sprijin psihosocial în consolidarea păcii și strămutarea forțată și a oferit în cadrul atelierului instrumente concrete, bazate pe formare prin experiențe din perspectivă personală, studiu de caz, pentru a reuși de către participanți însușirea de noi capacități și de facilitare a unei comunicări deschise și eficiente cu beneficiarii, inclusiv, refugiații.
Obiectivul cursului de formare formatorilor este de a îmbunătăți serviciile publice în domeniul asistenței sociale și educației și a îmbunătăți sprijinul psihosocial oferit grupurilor țintă din centrele de refugiați, școli, instituții sociale și tuturor beneficiarilor.
Menționăm, atelierele sunt desfășurate în cadrul proiectului „Suport comunităților moldovenești în găzduirea refugiaților ucraineni”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).