Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Consiliere juridică – 080080000 (apel gratuit)

Întrevederea cu reprezentanții Institutului Național de Justiție

Conducerea Institutului Naţional al Justiţiei, în persoana dnei Anastasia Pascari, director executiv, Ecaterina Popa, şefa Secţiei instruire iniţială, şi Olga Pisarenco, consilierul directorului executiv, a avut o întrevedere cu reprezentanţii Centrului de Drept al Femeilor – Angelina Zaporojan-Pîrgari, director de program, şi Eleonora Grosu, coordonator de program – în vederea stabilirii unei viitoare colaborări de consolidare a capacităţilor sistemului judiciar în domeniul violenţei în familie. Datorită faptului că CDF desfăşoară activităţi de consolidare a capacităţilor diverselor grupuri de specialişti responsabili de prevenirea şi combaterea violenţei domestice,și pe parcursul anilor 2012-2014 au fost instruiţi 250 de ofiţeri de poliţie din întreaga ţară, peste 100 de membri ai echipelor multidisciplinare şi colaboratori ai centrelor de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie, în cadrul întrevederii, au fost discutate iniţiative de instruire a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor în domeniul violenţei domestice în perioada 2014-2015, precum şi posibilitatea organizării unui curs de formare formatori, urmat de alte ateliere de instruire.CDF a informat despre posibilitatea participării în calitate de formatori a experților  ai organizaţiei „Avocaţii pentru Drepturile Omului”  din SUA. De asemenea, în timpul discuţiilor, a fost accentuată importanţa elaborării unor materiale informative pentru judecători şi procurori, inclusiv a unui ghid privind soluţionarea cazurilor de violenţă în familie. Administraţia Institutului s-a arătat interesată şi dispusă de a se implica în realizarea a astfel de cursuri de instruire.http://www.inj.md/node/893

Alte noutăți

RUNDA 2 – apel de propuneri în cadrul Programului de vouchere – TransFormare, suport pentru inițierea și dezvoltarea unei activități generatoare de venituri

RUNDA 2 – apel de propuneri în cadrul Programului de vouchere – TransFormare, suport pentru inițierea și dezvoltarea unei activități generatoare de venituri

Vezi mai mult
Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Împreună oferim speranță! Donează pentru o mamă și cei patru copii ai săi

Vezi mai mult
Noțiunea de „femicid”, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, a fost introdusă în legislația Republicii Moldova

Noțiunea de „femicid”, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, a fost introdusă în legislația Republicii Moldova

Vezi mai mult
Promotorii egalității de gen în acțiune: 10 inițiative locale pentru schimbare

Promotorii egalității de gen în acțiune: 10 inițiative locale pentru schimbare

Vezi mai mult