Psihologi și responsabili din domeniul asistenței sociale și educației au fost instruiți în domeniul sprijinului psihosocial
30 noiembrie 2022, Chișinău – Psihologi și reprezentanți ai direcțiilor de educație și asistență socială din raioanele Ungheni, Ștefan Vodă, Căușeni și municipiul Chișinău au participat, în perioada 28-29 noiembrie curent, la un atelier dedicat formării specialiștilor în domeniul sprijinului psihosocial și cunoașterii celor mai bune practici în domeniu, inclusiv, în contextul găzduirii pe teritoriul Republicii Moldova a refugiaților ucraineni.
Prin intermediul exercițiilor practice și activităților creative de grup, participantele au discutat despre: interpretarea conceptului „stării de bine”; regulile de bază în cunoașterea reciprocă și a așteptărilor beneficiarilor; nevoilor umane și relevanța acestora, în contextul refugiaților; evenimentele traumatice și reacțiile de stres; impactul strămutării forțate asupra sănătății mintale.
Totodată, în cadrul atelierului, au fost abordate subiecte ce țin de factorii de stres și bolile mintale: modelul de stres de vulnerabilitate; sănătatea mintală a populației afectate de strămutarea forțată; tulburările de stres posttraumatic și implicațiile pentru practicienii de suport psihosocial, dar și despre comportamentele utile în situații de stres.
Activitatea a fost inițiată cu cuvântul de salut din partea Managerului de Proiect GIZ, Mircea Ursu, care a subliniat importanța îmbunătățirii coeziunii sociale și a reconfirmat disponibilitatea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei de a susține comunitățile-gazdă din Republica Moldova ca răspuns la criza refugiaților din Ucraina.
În cadrul discuțiilor cu participantele, directorul Centrului de Drept al Femeilor, Mariana Buruiana, a menționat că scopul proiectului este de a facilita accesul tuturor beneficiarilor, inclusiv a refugiaților, la sistemul național de asistență socială, educație, la servicii publice de calitate în domeniu, precum și de a consolida capacitățile prestatorilor de servicii publice din domeniul asistenței sociale pentru a interacționa cu beneficiarii și a răspunde eficient la nevoile acestora.
În calitate de trainer a fost, Stefanie Gaumert, expert internațional/consilier pentru sprijin psihosocial în consolidarea păcii și strămutarea forțată, care a explicat că înainte de planificarea atelierului de instruire a efectuat vizite de evaluare a necesităților autorităților locale în raioanele Ungheni, Căușeni și Ștefan Vodă, pentru a cunoaște nevoile și resurselor disponibile pentru criza refugiaților, cele mai urgente nevoi psihosociale, relațiile sociale ale refugiaților cu localnicii, serviciile de sprijin de susținere și protecție ce sunt în vigoare, etc. Expertul internațional a apreciat comunicarea deschisă a participanților la atelier și a menționat că, evenimentul organizat este parte a procesului de sprijin psihosocial pentru specialiștii din domeniul asistenței sociale și educație, precum și ai altor specialiști relevanți, inițiat, în luna octombrie și și-a exprimat disponibilitatea de a oferi suport în continuare în consolidarea capacităților prestatorilor de servicii publice.
Atelierul de consolidare a capacităților prestatorilor de servicii publice și anume a celor din domeniul asistenței sociale, educație, a fost organizat de Centrul de Drept al Femeilor în cadrul proiectului „Suport comunităților moldovenești în găzduirea refugiaților ucraineni”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).