Centrul de Drept al Femeilor cere investigarea cu diligența cuvenită a cazului de la Hîncești și reiterează necesitatea incriminării distincte a femicidului în Codul Penal

Centrul de Drept al Femeilor (CDF) își exprimă profunda îngrijorare și solidaritatea cu familia Ludmilei, o femeie de 38 de ani din Hîncești, care și-a pierdut viața în ajunul zilei de 8 martie 2026, după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău.

Moartea Ludmilei a șocat opinia publică și ridică semne serioase de întrebare cu privire la circumstanțele care au precedat această tragedie. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, femeia a fost supusă ani la rând unor forme multiple de violență – psihologică, fizică, economică și control coercitiv.

În acest context, este esențial ca autoritățile să investigheze cazul cu maximă diligență, imparțialitate și sensibilitate la dimensiunea violenței de gen, analizând inclusiv contextul violenței și circumstanțele care ar putea indica un caz de femicid.

Chiar dacă organele de drept examinează cazul sub aspectul unui posibil suicid, experiența națională și internațională arată că violența în familie sistemică, umilința, izolarea și controlul exercitat asupra victimei pot împinge femeile într-un punct de disperare fără ieșire. În astfel de situații, moartea unei femei nu poate fi analizată în afara contextului de violență de gen în care aceasta a trăit.

În ultimii ani (2024-2025), Republica Moldova a făcut pași importanți în consolidarea cadrului normativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței în familie. Legislația a fost modificată, iar noțiunea de femicid a fost introdusă atât în Legea nr. 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, cât și în Partea Generală a Codului Penal. Conform noilor prevederi, femicidul constituie „un act de violență împotriva femeilor, inclusiv a fetelor, ori un act de violență în familie, care presupune decesul victimei ca urmare a infracțiunii de omor intenționat, ori infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, ori sinuciderea victimei, ca urmare a determinării sau înlesnirii acesteia ori ca urmare a violenței comise din motive de prejudecată în bază de gen”. Conform Art. 134²⁷, Codul Penal al Republicii Moldova, „prin femicid se înțelege actul de violență deosebită împotriva femeilor, comis pe motiv de prejudecată de gen, care a cauzat decesul victimei”.

Introducerea definiției femicidului în Partea Generală a Codului Penal reprezintă un pas important, însă rămâne insuficientă din perspectiva dreptului penal și procesual  pentru urmărirea efectivă în justiție a actelor de femicid.

Astfel, noțiunea de femicid nu este urmată de o incriminare distinctă în Partea Specială a Codului Penal, respectiv în Capitolul II – Infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei.

CDF consideră că, pentru a combate eficient fenomenul, este necesară finalizarea procesului de reformă a legislației penale prin introducerea unei infracțiuni distincte de femicid, cu elemente constitutive clare și sancțiuni corespunzătoare gravității acestei forme extreme de violență de gen.[1]

O astfel de abordare corespunde practicilor internaționale și ar contribui la consolidarea protecției femeilor, la combaterea mai eficientă a femicidului, la recunoașterea juridică a specificității acestui fenomen, precum și la îmbunătățirea colectării datelor și la sporirea responsabilității instituțiilor statului în prevenirea și sancționarea violenței împotriva femeilor.

Remarcăm drept o evoluție pozitivă faptul că, la 20 iunie 2025, prin Ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Educației și Cercetării, a fost extins mecanismul de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămarea gravă a integrității corporale a victimelor, pentru a include și cazurile de femicid.

Comisia urmează să analizeze astfel nu doar cazurile de omor al femeilor comise de partenerul intim sau de către un membru al familiei, dar și cele de femicid comise în afara relațiilor dintre partenerii intimi.

Începând cu anul 2022 au fost elaborate trei rapoarte de analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămarea gravă a integrității corporale a victimelor. Acestea arată că în anul 2022 au fost identificate 24 de femei victime ale femicidului și 45 de femei cu vătămări grave. În anul 2023 au fost ucise 21 de femei, iar 37 au suferit vătămări grave. În anul 2024 au fost ucise 21 de femei, iar 19 au suferit vătămări grave.

Totodată, necesitatea unor măsuri mai ferme este confirmată și de concluziile studiului realizat de CDF – „Accesul la justiție al femeilor victime ale violenței în familie, inclusiv în grupuri cu vulnerabilități multiple”.

Cercetarea arată că accesul la justiție devine și mai dificil atunci când agresorii sunt persoane cu funcții publice, colaboratori ai poliției, angajați ai sistemului penitenciar sau persoane aflate în poziții de conducere. În astfel de situații, poziția profesională a agresorului generează un dezechilibru suplimentar de putere între acesta și victimă, dar și influențe asupra bunei desfășurări a procesului de investigare.

De asemenea, au fost semnalate cazuri în care agresorii cu posturi de conducere au făcut abuz de autoritate sau au folosit relații personale și profesionale pentru a descuraja victima să depună plângere, pentru a tergiversa examinarea cazului sau pentru a diminua gravitatea faptelor raportate. Astfel de situații pot fi încadrate în manifestări ale corupției instituționale sau ale conflictelor de interese, ceea ce afectează încrederea în mecanismele de protecție și în imparțialitatea autorităților.

Participantele la discuțiile de tip focus grup au relatat experiențe în care statutul profesional al agresorului a generat forme de protecționism instituțional, solidaritate profesională sau intervenții informale din partea colegilor și superiorilor, ceea ce a limitat accesul victimelor violenței în familie la protecție și justiție.

„15 ani am ascuns violența în familie. Soțul era angajat într-o instituție publică și mă manipula… Eu mă temeam să comunic violența pentru a nu pierde venitul din familie…” ”, a mărturisit una dintre participante.

O altă femeie a relatat: „ Inițial, prima persoană care m-a primit mi-a dat o doză de încredere. Mi-a spus că, voi fi telefonată de la securitatea internă. Asta a fost în aprilie 2024, dar nu am mai fost telefonată… nimeni de atunci nu-mi mai primește plângerile. Șeful sectorului de poliție mi-a refuzat cererea, a spus că nu poate face nimic…”

Necunoașterea drepturilor legale și a serviciilor disponibile este una din cauzele principale pentru care multe femei rămân în situații de abuz ani la rând. Multe dintre supraviețuitoarele violenței care au participat la discuțiile focus grup nu știau că pot solicita o ordonanță de protecție, că au dreptul la asistență juridică gratuită și garantată de stat sau că există centre specializate care oferă adăpost și sprijin psihologic. Informația ajunge la victime prea târziu, adesea doar atunci când acestea iau legătura cu un ONG ori interacționează cu un profesionist empatic:

 „Nu am știut nimic despre ordonanță de protecție, până am ajuns într-un centru pentru femei. Eu credeam că trebuie să rabzi. Nu știam că există vreo soluție.”. Această lipsă de cunoaștere a drepturilor arată că instituțiile nu-și îndeplinesc obligația proactivă de a informa victimele.

În multe cazuri, victimele violenței în familie afirmă că sprijinul real a venit mai degrabă din partea organizațiilor neguvernamentale decât din partea instituțiilor statului, deși acestea din urmă au responsabilitatea legală de a oferi protecție și asistență.

Cele mai multe femei au simțit că trebuie să acționeze pe cont propriu pentru a-și soluționa problema sau să apeleze la ONG-uri pentru a obține un sprijin real. Chiar și în aceste condiții, nu toate victimele violenței în familie au suficiente cunoștințe și deprinderi pentru a se descurca singure. În acest sens, sunt deosebit de vulnerabile femeile cu copii mici, în special cu nou-născuți, persoanele cu probleme de sănătate mintală care necesită îngrijire continuă, precum și femeile în vârstă care au nevoie de monitorizare permanentă.

Moartea Ludmilei și a zecilor de femei anual în Moldova nu poate  să rămână doar o statistică sau o tragedie individuală. Fiecare astfel de caz este un semnal de alarmă pentru societate și pentru autorități că violența împotriva femeilor continuă să existe și că mecanismele de protecție trebuie consolidate.

În acest context, Centrul de Drept al Femeilor formulează următorul apel la acțiune:

• Cerem sistemului de justiție penală din Republica Moldova investigarea cu diligența cuvenită a morții Ludmilei sub aspectul infracțiunii de violență în familie și pedepsirea corespunzătoare a agresorului, conform art. 201¹ alin. (3) lit. (b) din Codul Penal al Republicii Moldova (violența în familie care a determinat sinuciderea victimei).
• Cerem sistemului de justitiție penală să analizeze cazul prin prisma fenomenului violenței de gen și a actelor de violență psihologică, fizică și economică, inclusiv control coercitiv la care a fost supusă victima pe parcursul timpului, luând în considerare hotărârea CtEDO din 19.11.2024, Vieru v. Republica Moldova, prin care s-a constatat lipsa unei diligențe cuvenite în investigarea circumstanțelor cazului de suicid. Curtea a constatat încălcarea art. 2, 3 și 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
• Cerem sistemului de justiție penală să asigure o investigație independentă, în conformitate cu jurisprudența CtEDO, în cauza A. și
  B v. Georgia (2022), atunci când agresorii sunt funcționari publici sau angajați ai organelor de drept, responsabilitatea autorităților este accentuată prin prisma articolelor 2 și 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. În acest context, Curtea a reiterat că o anchetă efectivă trebuie să fie independentă, promptă și capabilă să stabilească răspunderea persoanelor implicate, inclusiv a funcționarilor statului, în special atunci când există suspiciuni privind o posibilă protecție instituțională a agresorului.
• Cerem Parlamentului Republicii Moldova introducerea unei infracțiuni distincte de ‘femicid’ în Partea Specială a Codului Penal al Republicii Moldova.

Statul are obligația de a garanta că fiecare femeie este protejată, că fiecare semnal de violență este tratat cu seriozitate și că niciun statut social sau profesional nu poate deveni un scut împotriva responsabilității pentru violență.

[1] Studiu privind abordarea femicidului la nivel internațional, 2025,